SOMNUL GRIFONULUI
Toate tainele
Port în buzunar sunete vegetale
şi ochiul de aramă al ploii
toate tainele mele încap
într-o călimară
cu papuci de pâslă piatra filosofal
parcurge spaţiul între echinoxul de calcar
şi echinoxul de ceară
Pod de iluzii
Aerul păstrează urmele chriştilor
pe umerii mei de alge
se sprijină fantasme indecente
şerpi totemici
înalţă pod de iluzii
între singurătăţi
Un anotimp lucid
Plictiseala devorantă a grifonilor!
vântul încetase să le curteze aripile
gramatici obscure nu mai odihneau
în coamele de piatră
trăiam un anotimp lucid
în care poezia se temea să crească
Arhetipul liniştii
Foamea muşcă din lună
întunericul sângerează
peste aşternutul tău îngheţat
aduni în palme arhetipul liniştii
cuvintele
dinaintea şarpelui de piatră
au îngenuncheat
Insomnia
Spre miezul trupului meu insomnia
scămoasă
degete de bumbac pun stavilă
oceanului de noapte
în larg duhul tău singuratic
înghite stele căzătoare
Vegetal
Corpul tău imperfect
de statuie vegetală
torsul fluid
simulând o catedrală de grâu
fruntea datoare imuabilei geometrii
orbitele unde iarba
ar fi putut creşte fără zgomot
spre moarte
Eclipsa lăuntrică
Şoldurile ei aveau contur indecis
pupila lui era umedă
ca pilonul unui pod medieval
migraţia flăcărilor nu începuse
încă
(întunericul îşi demonta rădăcinile)
el vorbea cu eclipsa lui lăuntrică
Geometrii somnoroase
Femeia-pasăre îşi bea ceaiul
într-o solemnă singurătate
înveliţi în minciuni genunchii ei
ocrotesc geometrii somnoroase
întunecate
(luna doarme într-un ou de argint)
oglinzile lăuntrice
de înţelesuri sunt goale
cuvintele şi-au îngropat ridurile
în lutul roşiatic şi moale
Culori vegetale
Prindeam aerul în cuie
un hău adormise în alt hău
eclipsele locuiau cuvinte lipsă
câinii de fier
stăteau ghemuiţi înter coapsele tale
perna mirosea a angoasă
muiată în miere şi lapte
liniştea desena lambrechini
în culori vegetale
Într-o puşcă
Hai să locuim într-o puşcă
o noapte!
până la şolduri îngropaţi
în pulberea fină
cu ochiul nopţii cuibărit între coapse
să legănăm tăcerea –
superbă felină
Sub pielea pietrelor
Desţeleneam cu degetele
cearceafuri de nisip sticlos şi calcar
mişcarea avea umbră sonoră
anotimpurile le zăvorâsem
într-un zar
sub pielea neagră a pietrelor
frigul înfrunzea
din creştet până la tălpile
date cu var
Poetica lupilor
Oglinzile se balansau uşor
o dată cu ele
alter-ego-ul lucrurilor
în camera aceea saturată cu semne
solemnitatea avea forma mâinilor tale
eu îmi uscasem plămânii şi scriam pe ei
un eseu despre poetica lupilor
Fanatism
Estetica acelei fântâni obscure
era o fulguire de retine
noi fanatizasem cumpăna
şi încercările ei de a zbura
noi fanatizasem apa
încărcată de feminitate
Cutia de chibrituri
Sentimentele conturau obrazul unei amnezii
inodore
era o aglomeraţie de cuvinte abstracte
zâmbete de cerneală susţineau
obiectele să nu cadă
în craterul transparent al iertării
în cutia de chibrituri
umbrele noastre descântau păcate
Un colos de argilă
Era un colos de argilă
preocupat de volutele infantelor suple
cuvintele i se strecurau prăfoase
prin pielea incertă
printre edulcoratele oase
înşurubase
câte o virgulă în orbitele roase
dialoga cu marchize contese şi duci
despre axiome eşuate pe stânci
umbra lui avea tâmple de cretă
în care ploaia săpa
şanţuri adânci
Triunghiul de taină
Locuiam într-un triunghi de taină
laturile lui erau una de lacrimi
alta de piatră
a treia ruptă/ cu sunete ascuţite legată
bătrânii ne împrumutau uneori
trupurile lor de argilă
unde noi creşteam mentă
şi iarbă amară
Un vis
Femeia-pasăre era tristă
ca o pereche de pantofi uzaţi
adormită în scoica de ceramică verde
visa o patrie de arbori elastici
în care umbra ei obosită
să îşi a afle sălaş
Nici o pasăre
Iubitul-fără-timp creştea un ulm
aerul ieşise din balamale
prin trupul fantomelor alergau
vulpile liniştii
iubitul meu creştea un ulm în palma stângă
şi nu-şi făcea cuib în el
nici o pasăre
Tâmpla de ametist
Liniştea este
martorul morţii din cerul gurii
poetica suplă a păsărilor
s-a cuibărit în pupila ta
un clavicembal îşi încearcă acordurile
în interiorul oului de calcar
între memorie şi umbră
oglinda ciacâră adoarme
în apele ei verticale oasele mele se alungesc
până la tâmpla de ametist
a cuvintelor
Complicitate
Eram complici cu foetusul unui gest
suspendaţi
între cele două guri ale nopţii
(câini de ceaţă recitau sonete
în întuneric)
noi aveam vânt între degete
şi câte un ban de argint ne dansa
pe pleoape
Somnul grifonului
Grifonul dormea într-un creuzet
de ceaţă
visa greu/ cu pauze lungi
într-un dialect atât de vechi
încât nici nu mai ştia ce visează
conştiincioşi tinerii magicieni
îi zdrobeau visele cu o piatră
ROŞU IMPAR
Zaruri
Mi-am jucat trupul la zaruri cu zeii
unghie cu unghie
fir cu fir l-am pierdut
toamna a păstrat pentru gânduri o frunză
să-şi apere ruşinea/ până alt trup
le va fi crescut
sângele meu în cupe de aer
l-au băut zeii!
şi înc-ar fi vrut!
un braţ vă rog cine îmi împrumută?
sau o sprânceană?
un ochi prea rotund?
o dată cu zarul să dau! doar o dată
zeii să piardă/ le-aş cere pe loc
verbul amar din mijlocul cercului
şi-al umbrei noroc
Taină încărunţită
Tălpi îngereşti ispitei trec pragul
viţa o casă de modă-şi deschide
un număr impar cu doi se divide
şi-n poala nimicului se gudură magul
mâine e o taină încărunţită
dincolo de uşa transparentă a sorţii
stihuri din palida carte-a nemorţii
pe coridoare aprozii recită
Plictisul poeţilor
Poeţii aceia îmbătrânind
în mansarda cuvintelor!
tainele lor subţiri ca fumul unei ţigări
bolnave de ulcer
adun pietre pentru jocul de-a ziua şi noaptea
cu care îşi trec plictisul poeţii
pietre albe şi negre
pentru jocul de-a toate tăcerile
minus Una
(montată în platină virgula
strălucea pe inelarul lunii)
bat la uşi de litere scorojite
şi împart pietre
pietre negre şi albe
pe rând silabele se deschid
şi-n suflet îmi lasă bacşiş o mână de ceaţă
o singură uşă rămâne închisă
o singură uşă! acolo
ehei! acolo voi locui eu
cândva
Weekend
Verbe flămânde
sub geamul durerii fac larmă
rupt în patru infinitul
ca pe o pâine-l împart
ceasornicele sâmbetei îmbracă
zimbrii de toamnă
şi ora exactă atât de exact
o bat
plouă
nebunul cetăţii cu barda
tranşează liniştea
şi-n pungi de plastic o pune
la congelat
Seminţe de aur
Corăbiile acelea cu aripi albastre
aiurând printre aburi de ceai!
seara spânzurată în cuier
lângă haina ta descusută
de care sunt lipite degetele
amantelor străvechi
poliţistul – făcându-şi rondul –
camuflat în cuvinte cheflii
pletele mele se drăgosteau cu luna
nici un răspuns nu răstălmăcea
miezul păcatului
mi-ai dăruit la plecare
toate cimitirele oraşului
travestite în seminţe de aur
Acoperişuri de sticlă
Anotimp cernut prin sita
întâielor tandre greşeli
trup pietrificat de fată-floare
patima poartă cizme de lac
iar în soare
– după lungile marşuri forţate
printre lanuri de îndoială şi mirt –
timp e destul pentru
hârjoneli şi păcate
stanţe aburcate pe acoperişuri de sticlă
şi de noime atâta risipă!
Doi albatroşi
Suntem amândoi plămânii acestei ironii
la fiecare inspiraţie ne încărcăm
cu străzi pe care cimitirele cresc
după ploaie
prinşi între etaje/ în compania unui lift isteric
expirăm
unghiile dinţii şi inelele de fier
ale distinsei doamne din apartamentul
de vis-à-vis
suntem o cenuşă trasparentă
pe care numai dimineţile ştiu
cum să şi-o toarne pe creştet
ghemuiţi între cutele pelerinei de ceaţă
(visând lingura cu untură de peşte a copilăriei)
suntem doi albatroşi ce aşteaptă
întoarcerea prietenului vânt
facerea şi des-facerea irealului
Notturna
Noaptea fărâmă între dinţi
oasele de beton ale oraşului
descărnat de iluzii
beţivi fardează
cearcănele felinarelor!
într-un atelier insalubru
iconarul şopteşte trivialităţi
sfintelor muceniţe de tempera
luna prizează marijuana
şi numai eu ştiu că
într-o garsonieră la etajul cinci
poetul împodobeşte cu versuri
cozile mentolate ale păunilor
Conseils
Tăcerii să-i faci la picioare baie fierbinte
şi-n vestibulul amiezii
să perii scamele de pe cuvinte!
să nu te temi când la numărătoare
lipseşte amurgul!
dacă e marţi
sigur îşi ascute unghiile
pe undeva
noaptea din termosul de cafea
numai cu cifra Unu s-o-mparţi
iar când burgul
îşi primeneşte de toamnă nebunii
ascunde-ţi capul în primăveri
despre celelalte insinuări desluşire să ceri
vineţiului corb de sub streaşina Lunii
Roşu impar
Să jucăm la ruletă
cei doi ani pe care vrei să-ipierzi!
ani burduşiţi cu amante
hrănind transpiraţia ta
de sub pleoape prea din gros vopsite
cu migrene
ochii lor râvnesc aripa de înger
aripa ta de înger zămislitor de păcat
să trecem împreună strada strecurându-ne
printre bolizii conduşi de amantele tale
ce nu ştiu să frâneze
sferă de cristal/ trupul meu
te va salva de la împerecherea
cu sexele lor de cauciuc
cele câte patru sexe de cauciuc
cărora nu le ştiu opri rostogolirea
în sala cu chirie dată igrasiei
vom juca la ruletă
vom juca pe roşu impar
“jocurile sunt făcute” – va striga crupierul
care e de fapt ultima ta amantă
travestită – “jocurile sunt făcute”
să jucăm pe roşu impar
poate vom pierde
În van trecătorii
Sângele meu infestat de cuvinte
lungi ninsori insomniace hrăneşte
cratimă albă osul de peşte
leagă lumina de lumea ce minte
un unghi suspendat între murii răbdării
pândea curcubeul tăvălindu-se-n tină
în simţuri gestează a veacului vină
şi-n van trecătorii se vând întrebării
SCRISORI CÃTRE MIATLEV
Taine lungi/ tinere îndoieli
El avea un poem cu nervuri de argint
şi de blesteme îl apăra
bine ascuns în căuşul mâinilor
opaline
(el rătăcea în interiorul unei armuri)
îmbălsămase noaptea trecută
şi toate nopţile viitoare
le pomădase le învelise
cu taine lungi cu tinere
îndoieli
el rătăcea într-un poem
şi întâmplările aveau şolduri nervoase
cu vibrări de oţel
O lebădă împuşcată
Ninsoare de noime într-un oraş elegiac
dintr-o prăvălie de ceară am şterpelit
un mit cu plăsele de os
sunt verzi sburătorii sunt încă verzi
şi acri/ nededaţi cu incesturi solare
la rădăcina unui tom needitat voi îngropa
oglinda viscolită de vocabule
oglinda în care trupu-mi e abur
şi dragostea o lebădă împuşcată
sub umăr
Un campion nostalgic
Fereastra lui dă spre cele patru zări
deodată
(el nu are timp să asculte
spovedania prigoriei)
prin oceanul de falsuri înoată
precum un campion nostalgic
în căutarea unicului Ou
Rutină
Limbajul este atins de rutină
să ne refugiem
în limanul unei îmbrăţişări
gura este impură incertă indusă
mâinile ne apropie
într-o silenţioasă senzualitate
Dezordinea din poeme
Ne-am născut într-o noapte geamănă
privegheaţi de dezordinea din poeme
şi în aceeaşi umbră ne-au fixat amprenta
inorogii
ne-am născut într-un anotimp
încriptat de paianjeni
ziua ne extaziam cuminţi dinaintea
furnicilor
seara
sub tălpi de enibahar striveam
litania clavecinului rătăcit la vânătoarea
de stele
Inadvertenţe de catifea
Inorogul trăgea vagonetul cu farduri
către hăul propriei biografii
poetul îi va recupera umbra
din bolgiile inadvertenţelor de catifea
(nici o toamnă nu seamănă cu alta
nici o iarnă nu seamănă cu un înger
de zahăr candel)
din caverna răbdării arheologii de mâine
vor aduna scheletul acestei emoţii
fără identitate
Nici un ghepard
Năuci de dragoste sub bolţi cârpite
ne-nchipuim în dantelat castel
armoarii străjuiesc intrarea
îngeri patinează într-un cercel
în poemele croite din pajişti de margarete
nici un ghepard nu ne pândeşte înfometat
tâlcul acestui text apocrif
hoinăreşte de mână cu Saint-John Perse
Rătăciţi în vedenii
Anotimpurile sunt disecate pe rând
la institutul de cercetări metafizice
(mâna îngândurată a ploii
Sfidează legile Desenatorului de umbre)
rătăciţi în vedenii
rupem cu privirea himenul îndurării
numai din întâmplare viaţa şi moartea
poartă aceeaşi măsură la pantofi
Mirosul cuvintelor
Aşteptarea defrazează începutul
unei ierni incomplete
în absenţa îmbrăţişărilor oarbe
statuia mea de cărbune îşi uneşte obrazul
cu tâmpla lui inundată de hieroglife
visele bâjbâie prin încăperile
ceţoase
în răstimpul dintre alb şi negru
din mirosul cuvintelor închipui
fluturi atlanţi şi poeme
Mătăsuri exorcizante
Bal în sala de stalagmite a liniştii
aici furtuna e o coincidenţă bizară
îmbrăcată în mătăsuri exorcizante
în oglinzi versul meu dansează singur
doar gâtul subţire păstrează
urmele colţilor unui partener indecis
(identitatea cuvintelor e o pradă uşoară
pentru zeii de gumilastic)
dans solitar prin paginile de abur
ale unei cărţi amânate
RUGÃCIUNE
Nu-mi număra, Doamne, durerile!
tot ce se numără moare
din sângeria mirare
îndoită cu apă neîncepută, tămăduitoare
dă-mi câte trei picături
după fiece zi fără soare
altoieşte-mi întrebările cu prejudecăţi
şi ridică împrejurul inimii mele
ziduri cenuşii de cetăţi
fă din tăcerile mele oşti înzăuate
şi găteşte-mi spaimele cu ii înflorate
seamănă-mă, seceră-mă, Doamne,
mă fărâmă între două pietre de moară
frământă-mă, dospeşte-mă şi mă coace
împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine
nu-mi număra durerile, Doamne!
numără-mă pe mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu