Lecţia de naufragiu

Călătoria de jertfă


Corabia lui Isis
drapată în ceaţă / ofrandă
cârmuitorilor din genuni

(în pântecele de cedru poartă
cai şi tauri încărcaţi de sămânţă
care în abisuri îşi vor găsi perechea)

corabia de cedru înaintează
cu prora între viaţă şi moarte
aruncându-le din îmbrăţişare
una în stânga
cealaltă în dreapta


Fără glas


Mări lascive / sunete cu gesturi lente
maschează câte un colţ de stâncă
în apele joase
tomuri de sare
se lasă răsfoite de meduze

umbre scormonesc
în coşul cu lenjerie fină
al cuvintelor-curcubeu

printre emoţiile toropite
golfuri înaintează fără glas


Unde ciclopul


Cu burţile îngreunate de apă
corăbii de hârtie netipărită
urmează meandrele răului

vor eşua (desigur)
pe bancul de cochilii calcinate
ori pe plaja cu nisip fin unde ciclopul
va îngropa
amintirea literelor îndoliate


Un epos derutant


Estetici ale concretului mărşăluiesc
pe urma lăsată în aer
de cocoare

o semiotică a iluziei / un balans
între deşerturi şi ape

un epos derutant adăpostit
sub pleoape


Voi fi corabie


(Astă seară vom desigila versuri)

luna va luneca pe fruntea mea
şi tu vei cartografia locurile
grav explorator
al oceanelor neîncepute

astă seară voi fi corabie şi tu
printre stele mă vei duce


Simplitate


Eseu al risipirii / dragostea

această aură care ne-a recompus
fiinţa pârjolită şi distrusă

bărbat şi femeie suntem
o icoană a tinereţii aerului


Mierlă vegetală


Ah! lirismul muşchiului de pădure
tălpile ce freamătă în îmbrăţişarea
de atlaz

şi muzica suplă a ierburilor
urcând prin frunziş
(mierlă vegetală)

această trecere imperfectă
dinspre latenţele umbrei
spre dansul luminii


Abia desluşit


Într-o heraldică a sărutului / grifonii
călătoresc spre arhiva
acestei zile deshidratate

în toamna care se strecoară
printre peceţi
adevărul e o veche monedă
(chipul sclavului
abia poate fi desluşit)


Păduri viitoare


Fără a şti în ce anotimp
dă flori semiotica
doar măcelarul de stele
mai toarnă în vin întrebărilor
cucută

leul bibliophor e îngenuncheat

ochii lui sunt seminţele
unei păduri viitoare


Alcyone


De două ori câte şapte sunt zilele liniştii
alcyone / femeia-vânt
însoţită cu lumina
îşi prefiră dragostea prin gâtul clepsidrei

de două ori câte şapte
între vid şi plin
cerul şi oceanul sunt totuna

în cuibul ferit de stânci
înfometat aşteaptă un pui de pescăruş
cu trei perechi de aripi


În golful ruginit


Cea dintâi lecţie de naufragiu
în golful ruginit de sărutări / mâinile
se agaţă crispate de marginea rugăciunii

(ah! – buzele de pe care păcatul
abia s-a evaporat
dinţii unde se ascund ouă de şarpe)

e prima lecţie de naufragiu / am cumpărat
stânci să le înălţăm
până la cuibul spiralat
al vulturilor


Tandru-amar


Sucul tandru-amar al istoriei
stors între două tăbliţe de lut
pe care se înghesuie fragile cuneiforme

în întuneric înaintează
hoardele / zei şi eroi
mitologii rătăcite într-un labirint
de alge plutitoare

sorbim timpul tandru-amar
un singur cuvânt ascunde
uitarea şi amintirea


Roşie anemonă


Miturile înecate în alchool
articulează abia desăvârşirea zeilor-bufoni

şarpele alb ne încolăceşte sufletul
vulturul îl devoră la amiază
şi pe grinda cerului se alătură
întâmplărilor încercănate

o confrerie a dezmăţului
iarbă rea râsete alchool
fum ameţitor de cuvinte
în apele căruia se oglindeşte
o roşie anemonă cu buze întredeschise


Paznic al insomniilor


Se roagă muzici discrete
în oul imaginar

(pe pereţi sunt notate
versetele schimniciei)

paznic al bizarelor insomnii
demonul cu aripă roşie a închis
viitorul într-un patefon


Poem cu litotă


Nu e acesta cel mai suplu poem
la pieptul căruia s-a strâns vreodată
o litotă

(în cupe de ghindă ea îşi spală
gleznele argintii
visând un alt concorde de hârtie)

nu e acesta cel mai tandru poem
cu disperare-ndrăgostit de o litotă
(o anume litotă / îmbrăcată
în penumbră şi închipuire parfumată)

nu e acesta cel mai suplu poem


Larvele nopţii


Rătăcesc în hăul din lăuntrul meu
cu răsuflarea ating uneori
fantasmele lui Michaux

larvele nopţii devin
iluzie de linii şi culori
implozie de linii şi culori
până ce hăul
limba îşi înghite


Până la capăt


Mai singur decât pasărea cu frânte aripi
obliterezi amurguri / alergi prin labirint
fără trecut şi fără minotaur

mitul se repetă puţin diferit
de la un pas la altul

laşi în urmă firimituri de poeme
să nu te întorci
pe propriile urme


Universuri antume


Încă o zi fără tine
ibişii s-au retras în ecouri
lângă vara cu venele tăiate
noaptea e un ciob din ochii tăi căprui

scrisorile-mi sunt repetate
universuri antume

încă o zi fără tine
sângele cerului alunecă printre cuvinte
între noi / mitul
promisiunea
apa


Şi într-un vers


Cum vara îşi răstoarnă peste stele
recolta de cuvinte-mperecheate!

ard nopţile în vasele de jertfă
şi fumul lor spre-olimpuri se ridică
spre zei de nemurire dezbrăcaţi

şi într-un vers îmi arde sărutarea


Fantasmă


Acest zar de apă
pe care cuvintele îl rostogolesc
prin labirintul de flăcări

lumina încarnează umbre
în ochii zeilor osteniţi

fantasmă e timpul
când nu îl împarţi la doi


* * *


Vocea imaginarului e îmbrăcată
într-o poetică prea strâmtă / cu nasturi
care se rup imediat ce-i atingi

cu ciocul de silex Corbul loveşte
urzeala criogenică a metaforei


Ros de fior / poetul


Arome viciate / fumuri de jertfă se destramă
în semitonuri baudelairiene

o monstruoasă plantă ce îngurgitează lumea
este lumina decăderii

ros de fior / poetul
inima îşi smulge
şi o cufundă în baia de şampanie
(gest princiar – estetică incertă
a galvanizării)


Frescă


Să trec minciuna prin urechea acului
îmi cere îngerul băutor de absint
să frâng trupul incertitudinii / să-l jupoi
să mă înfăşor în pielea-i însolzată

să-mi zvânt în bătaie visele îmi cere
îngerul cu ochii de pelin
şi-ntr-un oraş bătrân dintr-o gravură
să-mi dărui gândul unui cerşetor

îngerul meu ameţit de absint
n-are timp şi de mine s-asculte
eu trec minciuna prin urechea acului
el îmi aduce ace şi mai multe


Logica vântului


Acest misterios iniţiat
în istoria pendulelor migratoare!

timpul tânăr a încălecat pantera iubirii
şi colindă prin zodiac
îmbătat de licorile
Evului Mediu Întârziat

şi dimineaţa / cu degetele ei
sidefate ca o scoică de mare
pipăie logica vântului


* * *


Ea poartă în pântece sămânţa
unei oglinzi fără cusur
(o amfipteră minerală păzeşte
secretele plinului)

el zvârle cu o floare în frig
şi frigul face cercuri tot mai largi
şi mai amare

în scutul morţii
ea îşi admiră trupul


Şi


Şi fiecare vers e o secundă
din viaţa pentru care
din hăurile albe
mă voi întoarce

şi fiece cuvânt
încolţit în pergamentele anului
va fi mâine poveste

şi fantasmele îşi vor continua
călătoria pe ape


Timp adormit


Martori la ritualul de canonizare
a bibliotecii
(corabia care învie mările moarte)

dincolo de vis
dincolo de credinţă
veşnicia cuprinsă-i în vârsta
unui singur cuvânt

biblios
timp adormit / lege vie


* * *


Insomniile rod
lumânările din ferestrele lui Irod

cuvântul calcă pe mare
când îndoială / când întrebare

răscolind prin ceaţă / deştepte
spaimele coboară ale vântului trepte

la răsărituri amare
din bulbii crinilor cresc sâni de fecioare


Vârsta poetului


Cine închiriază din întâmplare sufletul unui poet
ştie prea puţin despre vârsta lui
care nu poate fi citită decât după moarte
precum vârsta arborilor
sau a urşilor albi
în inelele unui canin fărâmat

simpla întrebare despre vârsta poetului
poate stârni neamurile de cuvinte
să se dezlănţuie
roi nestăpânit de albine

cine închiriază sufletul unui poet
abia de-i va simţi pe grumaz sărutarea calină
destinată unei iubite prea din vechime


PEISAJ CU LYCORNÃ


Incertul muşca din inima
peisajului cu lycornă
eliberate din artere / simţurile
colorau izvoarele asfinţitului

(mitul împarte otrăvuri)

lycorna se înfruntă cu sine
invocând virginalul ori fecundul destin

apele morţii se doresc repetat
despicate