marți, 12 februarie 2008

Iarba manuscriselor

SENTIMENTE DE IOD


Hialine emoţii


Făptură de ierburi şi cuvinte istovite
sunt torcătoarea de la marginea visului

dragostea e doar una dintre cătuşele
timpului/ abstractul e măcinat
de hialine emoţii

doar una dintre cătuşe
doar unul dintre chipuri/ poemul
e un cerc tatuat pe umărul lunii

amestec iubirea cu poezia
universul e înnodat la ambele
capete


Simplu poem


Aş scrie un poem pentru tine
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
şi iubirea mea aşteaptă să-i dau chip
de hârtie

îmi fac griji pentru semiotică poetică
şi altele asemenea versul e o ancoră
aruncată în mlaştini
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
tu rătăceşti pe mări inventate
eu sunt izvorul pe care nu-l vezi


O algă


Deodată sunt o algă cu migrene amare
plictisită de flirtul cu translucidul
îmi masez tâmplele
şoptind un descântec

deodată sunt o algă şi marea
(pe care n-am văzut-o niciodată)
e atât de aproape încât
îi simt gustul pe limbă

o fereastră deschisă
spre misterele sării

sunt o algă şi nisipul
se usucă pe sâni


Timp invadat de molii


A ta e muzica din sufletu-mi sălbăticit
ale tale florile acestea de linişte

auzul învie amintiri imperfecte
asupra minţii vin demonstranţi
cu surâsuri grave în mâini

bolgie a timpului invadat
de molii
o melodie prea bogată în pauze
un poem din care virgule se revarsă


* * *


Umbre gotice se strecoară în cuvânt
şi îl macină
pe dinăuntru

sânii mei de duminică
abia acoperiţi cu un voal de nevroze
tânjesc după binecuvântarea
păcatului


Sâmburii incertitudinii


Spărgeam sâmburi incertitudinii
şi găseam
doar un vierme ghiftuit
cu iubirile mele

muşcam mărul şi pulpa lui
era putredă
copacul cu rădăcinile înfipte
în tabla de şah era plin cu scorburi
unde se adăposteau nebuni fără glas

orgiile regilor şi noaptea
înghiţită de pionii
cereşti


Ochiul hipnotic


Suntem braţele aceluiaşi compas
tu
bine înfipt în ochiul hipnotic
plănuieşti o deturnare de lieduri
(lipită de coaja oului urechea
ascultă desăvârşirea muzicilor viitoare)

eu sculptez un cerc vulnerabil
metafora universului


Făină lunară


În vocile noastre au găsit adăpost gărgăriţe
şi molii dansează pe cerul gurii tale
(cuvintele sunt ninsoare de făină lunară
peste oglinda unui fonem de argint)

stăm tolăniţi pe o peluză de camfor
şi răvăşim răvaşe trimise de zei
molii şi gărgăriţe ne desfrunzesc sentimentele
şi-n cleme le fixează cu atenţie umbra


Diptic


Poeme în cumpănă
alunecăm printre false secunde
sub fereastră un nuc
împarte sentimente de iod
corbi le adună grăbiţi
(fac speculă sau îşi deschid cont niciunde)
întâmplarea aceasta pe firul vieţii
e încă un nod

(poeme în cumpănă)
se-ntorc centaurii în lună
în oraş visătorul le-a înălţat
un cenotaf de crisolit
umbre albastre
ne înfige toamna în carne
când cerul cu privirea să-l sprijinim
am obosit


Un molid inventat


Iubitul meu e un butafor
înveştmântat în obsesii
el vrea să lege chaosul
cu un fir de mătase

cu o incertă trufie inventează
o filosofie a cetinii
şi a răşinii
el însuşi e un molid inventat

pe crengi poposesc păsări şi paradoxuri
păduri de senzaţii urmăresc
documentarul unei demiurgii întâmplătoare

iubitul meu e un molid inventat
(în mine încolţesc seminţele chaosului)


Lanuri de canabis


Mângâiai timpul altei femei
sub geană erau distilate eresuri subtile
se unduiau lanuri de canabis în cuvinte

iubirile tale sunt feude închise
aziluri pentru sburători excentrici
în aer se împrăştie zvon de ruine

(cerul se sprijină pe vârful unui brad subţire
într-un poem viitor
lumina ne va cădea la picioare)

astăzi sunt tristă te-am visat
unghia ta sfâşia noaptea altei femei


Umbre pe inima lui


El îşi rănise palmele de hialit
mângâind
îndoiala din aripa păsării încă nededate
la zbor

iarna se strecura prin trupu-i
de marnă arsă
vârfurile cuvintelor au îngheţat/ virgula
avea ţurţuri lungi şi lăsa
umbre pe inima lui de mătasă


Un vis uzat


O bifurcare de noime/ garsoniera mea
e un punct de control într-o intersecţie
a capriciilor

un vis uzat e atent la viteza
cu care trec limuzine conduse de profeţi
mincinoşi

tu şi angoasele
aveţi ceva în comun:
v-aţi caligrafiat semnăturile
pe coperta falsei mele biografii


Aer obosit


Nu deosebeşti lacrimile întunericului
de sudoarea de înger
viaţa e o paradă de fluturi
o paradă de fluturi şi insectare

aerul a obosit în preajma ta
mirosurile
bine împăturite
aşteaptă în dulaputi primăvara

te-ai închis
într-un zar măsluit


Dincolo de fereastra duminicii


Admirăm sfinţii de ploaie
dansul lor
dincolo de fereastra duminicii

o taină în care ne-am iniţiat
pe jumătate

sfinţii aleargă/ nuzi
prin paginile acestui manuscris
duplicitar
îl răsfoim cu teama că îi vom ajunge
din urmă


Descântec de pete din soare


A înflorit utopia în arcada
celui de al treilea ochi/ petalele sunt
uriaşe oglinzi prin care dansează fauni de sare
ţestoase mă descântă
de pete din soare

(au înflorit şi pianele şi răbdarea
fotoliilor din sala de concert
umbra de sidef a mezzosopranei
e prima literă într-un nou alfabet)

a înlforit utopia fauni dansează
ţestoase nă descântă de deochi
eu desprăfuiesc sintagme şi cearcăne timpul
bine e zăvorât
într-un ochi


Retragere în temelii


Ah! cu câtă tandreţe înveleşte lumina
ruinele templului doric
nimfe amare rătăcesc prin secunde

e atâta soare în dimineaţa concilierii
câtă negură în amiaza
braţelor secerate

ah! ce tandru aşterne lumina
pat metaforei deflorate

templul se retrage în temelii
ierburile în rădăcini
poemele în emoţia unui prinţ diletant


Doamnele Bovary


Între nesiguranţă şi patimi oscilează
cele o sută de doamne răvăşite
de ochi străini ce le-au zgâriat cu angoase
caligrafiile de catifea şi cenuşă

tăcerea le alintă poala rochiei/ noaptea
nu e decât cercelul legănat în urechi
doamnele Bovary sunt poemele mele
care trec strada umăr la umăr
cincizeci de perechi


Oul păsării Tau


O semiotică a simplităţii
(muzici înoată
în secreţiile universului)

oricât de inocente cuvintele
nu sunt mai pure decât pasărea neîntrupată
din lăuntrul Eului

poetul e o închipuire de fluvii

oul păsării Tau
e cea mai tandră dintre iluzii


* * *


Dar mai ales la echinox
mi se arată moartea purtând mască
de cupidon

scribii de fum votează
pentru iniţiere

sunt mai bătrână de la un an
la altul
moartea e tot mai tânără
curând va fi un prunc
abia gângurind


Strigăte îmbrăţişate


Universul e mai pustiu
strigătele îmbrăţişate
şi-au găsit adăpost într-o scoică de aer

(această arcă a incertitudinii
are la cârmă un înger de piatră)

cred din ce în ce mai puţin
potopul
va porni într-o zi din palma mea
temătoare



IARBA MANUSCRISELOR



* * *


Dincolo de graniţa celor zece degete
am înjghebat o închisoare
pentru toate trenurile
ce le-am pierdut

îmi scriu poemele
cu limba pe cerul gurii
şi le înghit apoi
unul câte unul
în delirul meu poemofagic


Mimul ascet


Rădăcina cuvintelor
uneori
florile unei fraze
îndelung studiate

iată-l pe îngerul meu
mimul ascet


Numai sunetul


Dincolo de cele trei puncte
poemele nu mai au nume
şi cuta dintre sprâncene
e doar o crestătură
pe răboj

între galopul unui cal
şi grave acorduri de orgă
numai sunetul ne leagă
cum pe Ulise mateloţii


* * *


Dintr-o eroare genetică
creierul meu e împâslit
cu metafore

înarmaţi cu
foarfeci ac şi aţă
îngerii croiau şoşoni
pentru poeme


Tablou fără peşti


Praf
huse albe
aer stătut
şi un acvariu
în care nimeni nu are
umbră


Cu aripa-nvinsă


Stihuri încărunţesc vârful peniţei
şi falia noastră de timp
se gârboveşte a întrebare

singur poetul ne cutreieră/ travestit
în înger cu aripa-nvinsă-n duel
de briciul cuvintelor


Poemul! acest înger


Stratificam transpiraţiile
arheologilor de umbre/ istoria
se rostogolea obosită în iarba
manuscriselor

poemul! acest înger înfometat


* * *


Lângă uşorii lumii poeţii
îşi spală vieţile de cuvinte
(registrul de intrare
menţionează doar pauzele
blancul virgula cele trei puncte)

în curgerea erelor
naşterea şi ne-naşterea
au clipa dinainte fixată

singur nisipul clepsidrei
e atemporal



ACEST RÃU DE IUBIRE



O mască de vânt


Natura are ochi de om sărac

credem că ne refugiem
căţărându-ne precum viţa-de-vie
pe propria suferinţă

o! umilinţă a fumului


Acest rău de iubire


Dăruit cu greţurile
răului de dragoste
cel ce ştie să danseze
acest ritm această ordine a Cuvântului

cantonat în exteriorul lumilor
prea livreşti
să se ferească a face un pas
dincolo de virgulele înfipte
în abruptele maluri

acest rău de iubire
crescut ca un perete de sticlă
până acolo de unde vine Lumina

şi ritmul hrănit din blidele spaimei!

dăruit
cel ce ştie să danseze


Vocea visătorului petrecut
în memoria poetului Gheorghe Tomozei


Marmura din care se întrupează statuile
dale ascund în ele umbletul

vocea visătorului petrecut
rămâne vie în auz
şi moare
doar întâlnindu-se cu ea însăşi

cuvântul drenează secunda


Mai uşor decât aripa


Cuvântul trebuie să moară discret
ca şi un gest suspendat

supravieţuieşte doar omul-unghi
puţin învins puţin învingător
el pecetluieşte pauzele cu urma obiectelor
pe care le-a cedat
el este în vid tot atât de discret
ca şi tangajul său

cuvântul ar trebui să se îmbrace
cu acel regret infinit
mai neauzit decât tresărirea fiarei în somn
el trebuie să îşi găsească mai uşor drumul prin aer
decât aripa

cuvântul trăieşte în patima noastră ascunsă
iar cântecul lui de iubire
e o iluzie dată în pârg


Semne


Pardoseala de cuvinte a toamnei
ziduri înălţate din fosforescente semne
de dialog

luna – atât de subţire!
şi nici o bandă magnetică să înregistreze
trădarea


Plonjare în lumină


Arborii!
arborii plonjând în lumină
până acolo unde privirea se teme
să ajungă

timpul care nu naşte suficiente
secunde
imaginile care se voalează
şi această moarte care nu este moarte
ci doar o rătăcire prin simţuri


Strigătul trădării


Visteria temerilor noastre/ închisoare
de alabastru

pământul dansând ca o pendulă
şi amintirea secundei ruptă
de propria năruire

eu sunt strigătul trădării
în abis Dumnezeu mă aruncă
tandră devoţiune

iertarea e peştera unde dragostea
ne închide fantasmele

moartea nu e totuna cu refrenul
unui poem interzis


Albastre cochilii


Te-ai închis într-o cetate
de cochilii albastre
tu nu ştii nimic despre dragostea mea

nici despre sexul meu tandru
nici despre înţepătorul parfum


Ultimul desemn


O! dragostea în care demult nu m-am refugiat
omul meu de frunze şi de verbe moarte

insaţiabilă angoasă a cărnii
ce visează să se împreune
la adăpostul ruinelor

(pântecul rezistând presiunii confuze)

o! dragostea mea
patul acoperit cu linţolii
nu e semn de fidelitate

o! suferinţa ultimului desemn


ARMISTIŢIU ÎNTRE CUVINTE

Între stâlpii de fum
pântecul luminii/ înşelăciune
dulce rană a speranţelor încărcate
cu bozii

armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului/ armistiţiu apa aceasta
care abia ne umezeşte picioarele
unindu-ne şi despărţindu-ne tandru

iarna o să ne înlocuiască trupul
în hainele obosite
iarna o să ne înlocuiască trupul dar
cu mintea noastră va răsturna semne şi sensuri
armistiţiu între cuvinte va fi

naşterea Fiului! armistiţiu va fi
foamea şi întunericul şi păcatul

Niciun comentariu: