de Simona Nicoleta Lazăr
Editura Semne, Bucureşti, 1998
cuprinde ciclul de poezii "Lecţia de naufragiu", un fragmentarium din volumele "Somnul grifonului" şi "Iarba manuscriselor", precum şi poezia "Corabie spre Magonia"
marți, 12 februarie 2008
Lecţia de naufragiu
Călătoria de jertfă
Corabia lui Isis
drapată în ceaţă / ofrandă
cârmuitorilor din genuni
(în pântecele de cedru poartă
cai şi tauri încărcaţi de sămânţă
care în abisuri îşi vor găsi perechea)
corabia de cedru înaintează
cu prora între viaţă şi moarte
aruncându-le din îmbrăţişare
una în stânga
cealaltă în dreapta
Fără glas
Mări lascive / sunete cu gesturi lente
maschează câte un colţ de stâncă
în apele joase
tomuri de sare
se lasă răsfoite de meduze
umbre scormonesc
în coşul cu lenjerie fină
al cuvintelor-curcubeu
printre emoţiile toropite
golfuri înaintează fără glas
Unde ciclopul
Cu burţile îngreunate de apă
corăbii de hârtie netipărită
urmează meandrele răului
vor eşua (desigur)
pe bancul de cochilii calcinate
ori pe plaja cu nisip fin unde ciclopul
va îngropa
amintirea literelor îndoliate
Un epos derutant
Estetici ale concretului mărşăluiesc
pe urma lăsată în aer
de cocoare
o semiotică a iluziei / un balans
între deşerturi şi ape
un epos derutant adăpostit
sub pleoape
Voi fi corabie
(Astă seară vom desigila versuri)
luna va luneca pe fruntea mea
şi tu vei cartografia locurile
grav explorator
al oceanelor neîncepute
astă seară voi fi corabie şi tu
printre stele mă vei duce
Simplitate
Eseu al risipirii / dragostea
această aură care ne-a recompus
fiinţa pârjolită şi distrusă
bărbat şi femeie suntem
o icoană a tinereţii aerului
Mierlă vegetală
Ah! lirismul muşchiului de pădure
tălpile ce freamătă în îmbrăţişarea
de atlaz
şi muzica suplă a ierburilor
urcând prin frunziş
(mierlă vegetală)
această trecere imperfectă
dinspre latenţele umbrei
spre dansul luminii
Abia desluşit
Într-o heraldică a sărutului / grifonii
călătoresc spre arhiva
acestei zile deshidratate
în toamna care se strecoară
printre peceţi
adevărul e o veche monedă
(chipul sclavului
abia poate fi desluşit)
Păduri viitoare
Fără a şti în ce anotimp
dă flori semiotica
doar măcelarul de stele
mai toarnă în vin întrebărilor
cucută
leul bibliophor e îngenuncheat
ochii lui sunt seminţele
unei păduri viitoare
Alcyone
De două ori câte şapte sunt zilele liniştii
alcyone / femeia-vânt
însoţită cu lumina
îşi prefiră dragostea prin gâtul clepsidrei
de două ori câte şapte
între vid şi plin
cerul şi oceanul sunt totuna
în cuibul ferit de stânci
înfometat aşteaptă un pui de pescăruş
cu trei perechi de aripi
În golful ruginit
Cea dintâi lecţie de naufragiu
în golful ruginit de sărutări / mâinile
se agaţă crispate de marginea rugăciunii
(ah! – buzele de pe care păcatul
abia s-a evaporat
dinţii unde se ascund ouă de şarpe)
e prima lecţie de naufragiu / am cumpărat
stânci să le înălţăm
până la cuibul spiralat
al vulturilor
Tandru-amar
Sucul tandru-amar al istoriei
stors între două tăbliţe de lut
pe care se înghesuie fragile cuneiforme
în întuneric înaintează
hoardele / zei şi eroi
mitologii rătăcite într-un labirint
de alge plutitoare
sorbim timpul tandru-amar
un singur cuvânt ascunde
uitarea şi amintirea
Roşie anemonă
Miturile înecate în alchool
articulează abia desăvârşirea zeilor-bufoni
şarpele alb ne încolăceşte sufletul
vulturul îl devoră la amiază
şi pe grinda cerului se alătură
întâmplărilor încercănate
o confrerie a dezmăţului
iarbă rea râsete alchool
fum ameţitor de cuvinte
în apele căruia se oglindeşte
o roşie anemonă cu buze întredeschise
Paznic al insomniilor
Se roagă muzici discrete
în oul imaginar
(pe pereţi sunt notate
versetele schimniciei)
paznic al bizarelor insomnii
demonul cu aripă roşie a închis
viitorul într-un patefon
Poem cu litotă
Nu e acesta cel mai suplu poem
la pieptul căruia s-a strâns vreodată
o litotă
(în cupe de ghindă ea îşi spală
gleznele argintii
visând un alt concorde de hârtie)
nu e acesta cel mai tandru poem
cu disperare-ndrăgostit de o litotă
(o anume litotă / îmbrăcată
în penumbră şi închipuire parfumată)
nu e acesta cel mai suplu poem
Larvele nopţii
Rătăcesc în hăul din lăuntrul meu
cu răsuflarea ating uneori
fantasmele lui Michaux
larvele nopţii devin
iluzie de linii şi culori
implozie de linii şi culori
până ce hăul
limba îşi înghite
Până la capăt
Mai singur decât pasărea cu frânte aripi
obliterezi amurguri / alergi prin labirint
fără trecut şi fără minotaur
mitul se repetă puţin diferit
de la un pas la altul
laşi în urmă firimituri de poeme
să nu te întorci
pe propriile urme
Universuri antume
Încă o zi fără tine
ibişii s-au retras în ecouri
lângă vara cu venele tăiate
noaptea e un ciob din ochii tăi căprui
scrisorile-mi sunt repetate
universuri antume
încă o zi fără tine
sângele cerului alunecă printre cuvinte
între noi / mitul
promisiunea
apa
Şi într-un vers
Cum vara îşi răstoarnă peste stele
recolta de cuvinte-mperecheate!
ard nopţile în vasele de jertfă
şi fumul lor spre-olimpuri se ridică
spre zei de nemurire dezbrăcaţi
şi într-un vers îmi arde sărutarea
Fantasmă
Acest zar de apă
pe care cuvintele îl rostogolesc
prin labirintul de flăcări
lumina încarnează umbre
în ochii zeilor osteniţi
fantasmă e timpul
când nu îl împarţi la doi
* * *
Vocea imaginarului e îmbrăcată
într-o poetică prea strâmtă / cu nasturi
care se rup imediat ce-i atingi
cu ciocul de silex Corbul loveşte
urzeala criogenică a metaforei
Ros de fior / poetul
Arome viciate / fumuri de jertfă se destramă
în semitonuri baudelairiene
o monstruoasă plantă ce îngurgitează lumea
este lumina decăderii
ros de fior / poetul
inima îşi smulge
şi o cufundă în baia de şampanie
(gest princiar – estetică incertă
a galvanizării)
Frescă
Să trec minciuna prin urechea acului
îmi cere îngerul băutor de absint
să frâng trupul incertitudinii / să-l jupoi
să mă înfăşor în pielea-i însolzată
să-mi zvânt în bătaie visele îmi cere
îngerul cu ochii de pelin
şi-ntr-un oraş bătrân dintr-o gravură
să-mi dărui gândul unui cerşetor
îngerul meu ameţit de absint
n-are timp şi de mine s-asculte
eu trec minciuna prin urechea acului
el îmi aduce ace şi mai multe
Logica vântului
Acest misterios iniţiat
în istoria pendulelor migratoare!
timpul tânăr a încălecat pantera iubirii
şi colindă prin zodiac
îmbătat de licorile
Evului Mediu Întârziat
şi dimineaţa / cu degetele ei
sidefate ca o scoică de mare
pipăie logica vântului
* * *
Ea poartă în pântece sămânţa
unei oglinzi fără cusur
(o amfipteră minerală păzeşte
secretele plinului)
el zvârle cu o floare în frig
şi frigul face cercuri tot mai largi
şi mai amare
în scutul morţii
ea îşi admiră trupul
Şi
Şi fiecare vers e o secundă
din viaţa pentru care
din hăurile albe
mă voi întoarce
şi fiece cuvânt
încolţit în pergamentele anului
va fi mâine poveste
şi fantasmele îşi vor continua
călătoria pe ape
Timp adormit
Martori la ritualul de canonizare
a bibliotecii
(corabia care învie mările moarte)
dincolo de vis
dincolo de credinţă
veşnicia cuprinsă-i în vârsta
unui singur cuvânt
biblios
timp adormit / lege vie
* * *
Insomniile rod
lumânările din ferestrele lui Irod
cuvântul calcă pe mare
când îndoială / când întrebare
răscolind prin ceaţă / deştepte
spaimele coboară ale vântului trepte
la răsărituri amare
din bulbii crinilor cresc sâni de fecioare
Vârsta poetului
Cine închiriază din întâmplare sufletul unui poet
ştie prea puţin despre vârsta lui
care nu poate fi citită decât după moarte
precum vârsta arborilor
sau a urşilor albi
în inelele unui canin fărâmat
simpla întrebare despre vârsta poetului
poate stârni neamurile de cuvinte
să se dezlănţuie
roi nestăpânit de albine
cine închiriază sufletul unui poet
abia de-i va simţi pe grumaz sărutarea calină
destinată unei iubite prea din vechime
PEISAJ CU LYCORNÃ
Incertul muşca din inima
peisajului cu lycornă
eliberate din artere / simţurile
colorau izvoarele asfinţitului
(mitul împarte otrăvuri)
lycorna se înfruntă cu sine
invocând virginalul ori fecundul destin
apele morţii se doresc repetat
despicate
Corabia lui Isis
drapată în ceaţă / ofrandă
cârmuitorilor din genuni
(în pântecele de cedru poartă
cai şi tauri încărcaţi de sămânţă
care în abisuri îşi vor găsi perechea)
corabia de cedru înaintează
cu prora între viaţă şi moarte
aruncându-le din îmbrăţişare
una în stânga
cealaltă în dreapta
Fără glas
Mări lascive / sunete cu gesturi lente
maschează câte un colţ de stâncă
în apele joase
tomuri de sare
se lasă răsfoite de meduze
umbre scormonesc
în coşul cu lenjerie fină
al cuvintelor-curcubeu
printre emoţiile toropite
golfuri înaintează fără glas
Unde ciclopul
Cu burţile îngreunate de apă
corăbii de hârtie netipărită
urmează meandrele răului
vor eşua (desigur)
pe bancul de cochilii calcinate
ori pe plaja cu nisip fin unde ciclopul
va îngropa
amintirea literelor îndoliate
Un epos derutant
Estetici ale concretului mărşăluiesc
pe urma lăsată în aer
de cocoare
o semiotică a iluziei / un balans
între deşerturi şi ape
un epos derutant adăpostit
sub pleoape
Voi fi corabie
(Astă seară vom desigila versuri)
luna va luneca pe fruntea mea
şi tu vei cartografia locurile
grav explorator
al oceanelor neîncepute
astă seară voi fi corabie şi tu
printre stele mă vei duce
Simplitate
Eseu al risipirii / dragostea
această aură care ne-a recompus
fiinţa pârjolită şi distrusă
bărbat şi femeie suntem
o icoană a tinereţii aerului
Mierlă vegetală
Ah! lirismul muşchiului de pădure
tălpile ce freamătă în îmbrăţişarea
de atlaz
şi muzica suplă a ierburilor
urcând prin frunziş
(mierlă vegetală)
această trecere imperfectă
dinspre latenţele umbrei
spre dansul luminii
Abia desluşit
Într-o heraldică a sărutului / grifonii
călătoresc spre arhiva
acestei zile deshidratate
în toamna care se strecoară
printre peceţi
adevărul e o veche monedă
(chipul sclavului
abia poate fi desluşit)
Păduri viitoare
Fără a şti în ce anotimp
dă flori semiotica
doar măcelarul de stele
mai toarnă în vin întrebărilor
cucută
leul bibliophor e îngenuncheat
ochii lui sunt seminţele
unei păduri viitoare
Alcyone
De două ori câte şapte sunt zilele liniştii
alcyone / femeia-vânt
însoţită cu lumina
îşi prefiră dragostea prin gâtul clepsidrei
de două ori câte şapte
între vid şi plin
cerul şi oceanul sunt totuna
în cuibul ferit de stânci
înfometat aşteaptă un pui de pescăruş
cu trei perechi de aripi
În golful ruginit
Cea dintâi lecţie de naufragiu
în golful ruginit de sărutări / mâinile
se agaţă crispate de marginea rugăciunii
(ah! – buzele de pe care păcatul
abia s-a evaporat
dinţii unde se ascund ouă de şarpe)
e prima lecţie de naufragiu / am cumpărat
stânci să le înălţăm
până la cuibul spiralat
al vulturilor
Tandru-amar
Sucul tandru-amar al istoriei
stors între două tăbliţe de lut
pe care se înghesuie fragile cuneiforme
în întuneric înaintează
hoardele / zei şi eroi
mitologii rătăcite într-un labirint
de alge plutitoare
sorbim timpul tandru-amar
un singur cuvânt ascunde
uitarea şi amintirea
Roşie anemonă
Miturile înecate în alchool
articulează abia desăvârşirea zeilor-bufoni
şarpele alb ne încolăceşte sufletul
vulturul îl devoră la amiază
şi pe grinda cerului se alătură
întâmplărilor încercănate
o confrerie a dezmăţului
iarbă rea râsete alchool
fum ameţitor de cuvinte
în apele căruia se oglindeşte
o roşie anemonă cu buze întredeschise
Paznic al insomniilor
Se roagă muzici discrete
în oul imaginar
(pe pereţi sunt notate
versetele schimniciei)
paznic al bizarelor insomnii
demonul cu aripă roşie a închis
viitorul într-un patefon
Poem cu litotă
Nu e acesta cel mai suplu poem
la pieptul căruia s-a strâns vreodată
o litotă
(în cupe de ghindă ea îşi spală
gleznele argintii
visând un alt concorde de hârtie)
nu e acesta cel mai tandru poem
cu disperare-ndrăgostit de o litotă
(o anume litotă / îmbrăcată
în penumbră şi închipuire parfumată)
nu e acesta cel mai suplu poem
Larvele nopţii
Rătăcesc în hăul din lăuntrul meu
cu răsuflarea ating uneori
fantasmele lui Michaux
larvele nopţii devin
iluzie de linii şi culori
implozie de linii şi culori
până ce hăul
limba îşi înghite
Până la capăt
Mai singur decât pasărea cu frânte aripi
obliterezi amurguri / alergi prin labirint
fără trecut şi fără minotaur
mitul se repetă puţin diferit
de la un pas la altul
laşi în urmă firimituri de poeme
să nu te întorci
pe propriile urme
Universuri antume
Încă o zi fără tine
ibişii s-au retras în ecouri
lângă vara cu venele tăiate
noaptea e un ciob din ochii tăi căprui
scrisorile-mi sunt repetate
universuri antume
încă o zi fără tine
sângele cerului alunecă printre cuvinte
între noi / mitul
promisiunea
apa
Şi într-un vers
Cum vara îşi răstoarnă peste stele
recolta de cuvinte-mperecheate!
ard nopţile în vasele de jertfă
şi fumul lor spre-olimpuri se ridică
spre zei de nemurire dezbrăcaţi
şi într-un vers îmi arde sărutarea
Fantasmă
Acest zar de apă
pe care cuvintele îl rostogolesc
prin labirintul de flăcări
lumina încarnează umbre
în ochii zeilor osteniţi
fantasmă e timpul
când nu îl împarţi la doi
* * *
Vocea imaginarului e îmbrăcată
într-o poetică prea strâmtă / cu nasturi
care se rup imediat ce-i atingi
cu ciocul de silex Corbul loveşte
urzeala criogenică a metaforei
Ros de fior / poetul
Arome viciate / fumuri de jertfă se destramă
în semitonuri baudelairiene
o monstruoasă plantă ce îngurgitează lumea
este lumina decăderii
ros de fior / poetul
inima îşi smulge
şi o cufundă în baia de şampanie
(gest princiar – estetică incertă
a galvanizării)
Frescă
Să trec minciuna prin urechea acului
îmi cere îngerul băutor de absint
să frâng trupul incertitudinii / să-l jupoi
să mă înfăşor în pielea-i însolzată
să-mi zvânt în bătaie visele îmi cere
îngerul cu ochii de pelin
şi-ntr-un oraş bătrân dintr-o gravură
să-mi dărui gândul unui cerşetor
îngerul meu ameţit de absint
n-are timp şi de mine s-asculte
eu trec minciuna prin urechea acului
el îmi aduce ace şi mai multe
Logica vântului
Acest misterios iniţiat
în istoria pendulelor migratoare!
timpul tânăr a încălecat pantera iubirii
şi colindă prin zodiac
îmbătat de licorile
Evului Mediu Întârziat
şi dimineaţa / cu degetele ei
sidefate ca o scoică de mare
pipăie logica vântului
* * *
Ea poartă în pântece sămânţa
unei oglinzi fără cusur
(o amfipteră minerală păzeşte
secretele plinului)
el zvârle cu o floare în frig
şi frigul face cercuri tot mai largi
şi mai amare
în scutul morţii
ea îşi admiră trupul
Şi
Şi fiecare vers e o secundă
din viaţa pentru care
din hăurile albe
mă voi întoarce
şi fiece cuvânt
încolţit în pergamentele anului
va fi mâine poveste
şi fantasmele îşi vor continua
călătoria pe ape
Timp adormit
Martori la ritualul de canonizare
a bibliotecii
(corabia care învie mările moarte)
dincolo de vis
dincolo de credinţă
veşnicia cuprinsă-i în vârsta
unui singur cuvânt
biblios
timp adormit / lege vie
* * *
Insomniile rod
lumânările din ferestrele lui Irod
cuvântul calcă pe mare
când îndoială / când întrebare
răscolind prin ceaţă / deştepte
spaimele coboară ale vântului trepte
la răsărituri amare
din bulbii crinilor cresc sâni de fecioare
Vârsta poetului
Cine închiriază din întâmplare sufletul unui poet
ştie prea puţin despre vârsta lui
care nu poate fi citită decât după moarte
precum vârsta arborilor
sau a urşilor albi
în inelele unui canin fărâmat
simpla întrebare despre vârsta poetului
poate stârni neamurile de cuvinte
să se dezlănţuie
roi nestăpânit de albine
cine închiriază sufletul unui poet
abia de-i va simţi pe grumaz sărutarea calină
destinată unei iubite prea din vechime
PEISAJ CU LYCORNÃ
Incertul muşca din inima
peisajului cu lycornă
eliberate din artere / simţurile
colorau izvoarele asfinţitului
(mitul împarte otrăvuri)
lycorna se înfruntă cu sine
invocând virginalul ori fecundul destin
apele morţii se doresc repetat
despicate
Somnul grifonului
SOMNUL GRIFONULUI
Toate tainele
Port în buzunar sunete vegetale
şi ochiul de aramă al ploii
toate tainele mele încap
într-o călimară
cu papuci de pâslă piatra filosofal
parcurge spaţiul între echinoxul de calcar
şi echinoxul de ceară
Pod de iluzii
Aerul păstrează urmele chriştilor
pe umerii mei de alge
se sprijină fantasme indecente
şerpi totemici
înalţă pod de iluzii
între singurătăţi
Un anotimp lucid
Plictiseala devorantă a grifonilor!
vântul încetase să le curteze aripile
gramatici obscure nu mai odihneau
în coamele de piatră
trăiam un anotimp lucid
în care poezia se temea să crească
Arhetipul liniştii
Foamea muşcă din lună
întunericul sângerează
peste aşternutul tău îngheţat
aduni în palme arhetipul liniştii
cuvintele
dinaintea şarpelui de piatră
au îngenuncheat
Insomnia
Spre miezul trupului meu insomnia
scămoasă
degete de bumbac pun stavilă
oceanului de noapte
în larg duhul tău singuratic
înghite stele căzătoare
Vegetal
Corpul tău imperfect
de statuie vegetală
torsul fluid
simulând o catedrală de grâu
fruntea datoare imuabilei geometrii
orbitele unde iarba
ar fi putut creşte fără zgomot
spre moarte
Eclipsa lăuntrică
Şoldurile ei aveau contur indecis
pupila lui era umedă
ca pilonul unui pod medieval
migraţia flăcărilor nu începuse
încă
(întunericul îşi demonta rădăcinile)
el vorbea cu eclipsa lui lăuntrică
Geometrii somnoroase
Femeia-pasăre îşi bea ceaiul
într-o solemnă singurătate
înveliţi în minciuni genunchii ei
ocrotesc geometrii somnoroase
întunecate
(luna doarme într-un ou de argint)
oglinzile lăuntrice
de înţelesuri sunt goale
cuvintele şi-au îngropat ridurile
în lutul roşiatic şi moale
Culori vegetale
Prindeam aerul în cuie
un hău adormise în alt hău
eclipsele locuiau cuvinte lipsă
câinii de fier
stăteau ghemuiţi înter coapsele tale
perna mirosea a angoasă
muiată în miere şi lapte
liniştea desena lambrechini
în culori vegetale
Într-o puşcă
Hai să locuim într-o puşcă
o noapte!
până la şolduri îngropaţi
în pulberea fină
cu ochiul nopţii cuibărit între coapse
să legănăm tăcerea –
superbă felină
Sub pielea pietrelor
Desţeleneam cu degetele
cearceafuri de nisip sticlos şi calcar
mişcarea avea umbră sonoră
anotimpurile le zăvorâsem
într-un zar
sub pielea neagră a pietrelor
frigul înfrunzea
din creştet până la tălpile
date cu var
Poetica lupilor
Oglinzile se balansau uşor
o dată cu ele
alter-ego-ul lucrurilor
în camera aceea saturată cu semne
solemnitatea avea forma mâinilor tale
eu îmi uscasem plămânii şi scriam pe ei
un eseu despre poetica lupilor
Fanatism
Estetica acelei fântâni obscure
era o fulguire de retine
noi fanatizasem cumpăna
şi încercările ei de a zbura
noi fanatizasem apa
încărcată de feminitate
Cutia de chibrituri
Sentimentele conturau obrazul unei amnezii
inodore
era o aglomeraţie de cuvinte abstracte
zâmbete de cerneală susţineau
obiectele să nu cadă
în craterul transparent al iertării
în cutia de chibrituri
umbrele noastre descântau păcate
Un colos de argilă
Era un colos de argilă
preocupat de volutele infantelor suple
cuvintele i se strecurau prăfoase
prin pielea incertă
printre edulcoratele oase
înşurubase
câte o virgulă în orbitele roase
dialoga cu marchize contese şi duci
despre axiome eşuate pe stânci
umbra lui avea tâmple de cretă
în care ploaia săpa
şanţuri adânci
Triunghiul de taină
Locuiam într-un triunghi de taină
laturile lui erau una de lacrimi
alta de piatră
a treia ruptă/ cu sunete ascuţite legată
bătrânii ne împrumutau uneori
trupurile lor de argilă
unde noi creşteam mentă
şi iarbă amară
Un vis
Femeia-pasăre era tristă
ca o pereche de pantofi uzaţi
adormită în scoica de ceramică verde
visa o patrie de arbori elastici
în care umbra ei obosită
să îşi a afle sălaş
Nici o pasăre
Iubitul-fără-timp creştea un ulm
aerul ieşise din balamale
prin trupul fantomelor alergau
vulpile liniştii
iubitul meu creştea un ulm în palma stângă
şi nu-şi făcea cuib în el
nici o pasăre
Tâmpla de ametist
Liniştea este
martorul morţii din cerul gurii
poetica suplă a păsărilor
s-a cuibărit în pupila ta
un clavicembal îşi încearcă acordurile
în interiorul oului de calcar
între memorie şi umbră
oglinda ciacâră adoarme
în apele ei verticale oasele mele se alungesc
până la tâmpla de ametist
a cuvintelor
Complicitate
Eram complici cu foetusul unui gest
suspendaţi
între cele două guri ale nopţii
(câini de ceaţă recitau sonete
în întuneric)
noi aveam vânt între degete
şi câte un ban de argint ne dansa
pe pleoape
Somnul grifonului
Grifonul dormea într-un creuzet
de ceaţă
visa greu/ cu pauze lungi
într-un dialect atât de vechi
încât nici nu mai ştia ce visează
conştiincioşi tinerii magicieni
îi zdrobeau visele cu o piatră
ROŞU IMPAR
Zaruri
Mi-am jucat trupul la zaruri cu zeii
unghie cu unghie
fir cu fir l-am pierdut
toamna a păstrat pentru gânduri o frunză
să-şi apere ruşinea/ până alt trup
le va fi crescut
sângele meu în cupe de aer
l-au băut zeii!
şi înc-ar fi vrut!
un braţ vă rog cine îmi împrumută?
sau o sprânceană?
un ochi prea rotund?
o dată cu zarul să dau! doar o dată
zeii să piardă/ le-aş cere pe loc
verbul amar din mijlocul cercului
şi-al umbrei noroc
Taină încărunţită
Tălpi îngereşti ispitei trec pragul
viţa o casă de modă-şi deschide
un număr impar cu doi se divide
şi-n poala nimicului se gudură magul
mâine e o taină încărunţită
dincolo de uşa transparentă a sorţii
stihuri din palida carte-a nemorţii
pe coridoare aprozii recită
Plictisul poeţilor
Poeţii aceia îmbătrânind
în mansarda cuvintelor!
tainele lor subţiri ca fumul unei ţigări
bolnave de ulcer
adun pietre pentru jocul de-a ziua şi noaptea
cu care îşi trec plictisul poeţii
pietre albe şi negre
pentru jocul de-a toate tăcerile
minus Una
(montată în platină virgula
strălucea pe inelarul lunii)
bat la uşi de litere scorojite
şi împart pietre
pietre negre şi albe
pe rând silabele se deschid
şi-n suflet îmi lasă bacşiş o mână de ceaţă
o singură uşă rămâne închisă
o singură uşă! acolo
ehei! acolo voi locui eu
cândva
Weekend
Verbe flămânde
sub geamul durerii fac larmă
rupt în patru infinitul
ca pe o pâine-l împart
ceasornicele sâmbetei îmbracă
zimbrii de toamnă
şi ora exactă atât de exact
o bat
plouă
nebunul cetăţii cu barda
tranşează liniştea
şi-n pungi de plastic o pune
la congelat
Seminţe de aur
Corăbiile acelea cu aripi albastre
aiurând printre aburi de ceai!
seara spânzurată în cuier
lângă haina ta descusută
de care sunt lipite degetele
amantelor străvechi
poliţistul – făcându-şi rondul –
camuflat în cuvinte cheflii
pletele mele se drăgosteau cu luna
nici un răspuns nu răstălmăcea
miezul păcatului
mi-ai dăruit la plecare
toate cimitirele oraşului
travestite în seminţe de aur
Acoperişuri de sticlă
Anotimp cernut prin sita
întâielor tandre greşeli
trup pietrificat de fată-floare
patima poartă cizme de lac
iar în soare
– după lungile marşuri forţate
printre lanuri de îndoială şi mirt –
timp e destul pentru
hârjoneli şi păcate
stanţe aburcate pe acoperişuri de sticlă
şi de noime atâta risipă!
Doi albatroşi
Suntem amândoi plămânii acestei ironii
la fiecare inspiraţie ne încărcăm
cu străzi pe care cimitirele cresc
după ploaie
prinşi între etaje/ în compania unui lift isteric
expirăm
unghiile dinţii şi inelele de fier
ale distinsei doamne din apartamentul
de vis-à-vis
suntem o cenuşă trasparentă
pe care numai dimineţile ştiu
cum să şi-o toarne pe creştet
ghemuiţi între cutele pelerinei de ceaţă
(visând lingura cu untură de peşte a copilăriei)
suntem doi albatroşi ce aşteaptă
întoarcerea prietenului vânt
facerea şi des-facerea irealului
Notturna
Noaptea fărâmă între dinţi
oasele de beton ale oraşului
descărnat de iluzii
beţivi fardează
cearcănele felinarelor!
într-un atelier insalubru
iconarul şopteşte trivialităţi
sfintelor muceniţe de tempera
luna prizează marijuana
şi numai eu ştiu că
într-o garsonieră la etajul cinci
poetul împodobeşte cu versuri
cozile mentolate ale păunilor
Conseils
Tăcerii să-i faci la picioare baie fierbinte
şi-n vestibulul amiezii
să perii scamele de pe cuvinte!
să nu te temi când la numărătoare
lipseşte amurgul!
dacă e marţi
sigur îşi ascute unghiile
pe undeva
noaptea din termosul de cafea
numai cu cifra Unu s-o-mparţi
iar când burgul
îşi primeneşte de toamnă nebunii
ascunde-ţi capul în primăveri
despre celelalte insinuări desluşire să ceri
vineţiului corb de sub streaşina Lunii
Roşu impar
Să jucăm la ruletă
cei doi ani pe care vrei să-ipierzi!
ani burduşiţi cu amante
hrănind transpiraţia ta
de sub pleoape prea din gros vopsite
cu migrene
ochii lor râvnesc aripa de înger
aripa ta de înger zămislitor de păcat
să trecem împreună strada strecurându-ne
printre bolizii conduşi de amantele tale
ce nu ştiu să frâneze
sferă de cristal/ trupul meu
te va salva de la împerecherea
cu sexele lor de cauciuc
cele câte patru sexe de cauciuc
cărora nu le ştiu opri rostogolirea
în sala cu chirie dată igrasiei
vom juca la ruletă
vom juca pe roşu impar
“jocurile sunt făcute” – va striga crupierul
care e de fapt ultima ta amantă
travestită – “jocurile sunt făcute”
să jucăm pe roşu impar
poate vom pierde
În van trecătorii
Sângele meu infestat de cuvinte
lungi ninsori insomniace hrăneşte
cratimă albă osul de peşte
leagă lumina de lumea ce minte
un unghi suspendat între murii răbdării
pândea curcubeul tăvălindu-se-n tină
în simţuri gestează a veacului vină
şi-n van trecătorii se vând întrebării
SCRISORI CÃTRE MIATLEV
Taine lungi/ tinere îndoieli
El avea un poem cu nervuri de argint
şi de blesteme îl apăra
bine ascuns în căuşul mâinilor
opaline
(el rătăcea în interiorul unei armuri)
îmbălsămase noaptea trecută
şi toate nopţile viitoare
le pomădase le învelise
cu taine lungi cu tinere
îndoieli
el rătăcea într-un poem
şi întâmplările aveau şolduri nervoase
cu vibrări de oţel
O lebădă împuşcată
Ninsoare de noime într-un oraş elegiac
dintr-o prăvălie de ceară am şterpelit
un mit cu plăsele de os
sunt verzi sburătorii sunt încă verzi
şi acri/ nededaţi cu incesturi solare
la rădăcina unui tom needitat voi îngropa
oglinda viscolită de vocabule
oglinda în care trupu-mi e abur
şi dragostea o lebădă împuşcată
sub umăr
Un campion nostalgic
Fereastra lui dă spre cele patru zări
deodată
(el nu are timp să asculte
spovedania prigoriei)
prin oceanul de falsuri înoată
precum un campion nostalgic
în căutarea unicului Ou
Rutină
Limbajul este atins de rutină
să ne refugiem
în limanul unei îmbrăţişări
gura este impură incertă indusă
mâinile ne apropie
într-o silenţioasă senzualitate
Dezordinea din poeme
Ne-am născut într-o noapte geamănă
privegheaţi de dezordinea din poeme
şi în aceeaşi umbră ne-au fixat amprenta
inorogii
ne-am născut într-un anotimp
încriptat de paianjeni
ziua ne extaziam cuminţi dinaintea
furnicilor
seara
sub tălpi de enibahar striveam
litania clavecinului rătăcit la vânătoarea
de stele
Inadvertenţe de catifea
Inorogul trăgea vagonetul cu farduri
către hăul propriei biografii
poetul îi va recupera umbra
din bolgiile inadvertenţelor de catifea
(nici o toamnă nu seamănă cu alta
nici o iarnă nu seamănă cu un înger
de zahăr candel)
din caverna răbdării arheologii de mâine
vor aduna scheletul acestei emoţii
fără identitate
Nici un ghepard
Năuci de dragoste sub bolţi cârpite
ne-nchipuim în dantelat castel
armoarii străjuiesc intrarea
îngeri patinează într-un cercel
în poemele croite din pajişti de margarete
nici un ghepard nu ne pândeşte înfometat
tâlcul acestui text apocrif
hoinăreşte de mână cu Saint-John Perse
Rătăciţi în vedenii
Anotimpurile sunt disecate pe rând
la institutul de cercetări metafizice
(mâna îngândurată a ploii
Sfidează legile Desenatorului de umbre)
rătăciţi în vedenii
rupem cu privirea himenul îndurării
numai din întâmplare viaţa şi moartea
poartă aceeaşi măsură la pantofi
Mirosul cuvintelor
Aşteptarea defrazează începutul
unei ierni incomplete
în absenţa îmbrăţişărilor oarbe
statuia mea de cărbune îşi uneşte obrazul
cu tâmpla lui inundată de hieroglife
visele bâjbâie prin încăperile
ceţoase
în răstimpul dintre alb şi negru
din mirosul cuvintelor închipui
fluturi atlanţi şi poeme
Mătăsuri exorcizante
Bal în sala de stalagmite a liniştii
aici furtuna e o coincidenţă bizară
îmbrăcată în mătăsuri exorcizante
în oglinzi versul meu dansează singur
doar gâtul subţire păstrează
urmele colţilor unui partener indecis
(identitatea cuvintelor e o pradă uşoară
pentru zeii de gumilastic)
dans solitar prin paginile de abur
ale unei cărţi amânate
RUGÃCIUNE
Nu-mi număra, Doamne, durerile!
tot ce se numără moare
din sângeria mirare
îndoită cu apă neîncepută, tămăduitoare
dă-mi câte trei picături
după fiece zi fără soare
altoieşte-mi întrebările cu prejudecăţi
şi ridică împrejurul inimii mele
ziduri cenuşii de cetăţi
fă din tăcerile mele oşti înzăuate
şi găteşte-mi spaimele cu ii înflorate
seamănă-mă, seceră-mă, Doamne,
mă fărâmă între două pietre de moară
frământă-mă, dospeşte-mă şi mă coace
împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine
nu-mi număra durerile, Doamne!
numără-mă pe mine!
Toate tainele
Port în buzunar sunete vegetale
şi ochiul de aramă al ploii
toate tainele mele încap
într-o călimară
cu papuci de pâslă piatra filosofal
parcurge spaţiul între echinoxul de calcar
şi echinoxul de ceară
Pod de iluzii
Aerul păstrează urmele chriştilor
pe umerii mei de alge
se sprijină fantasme indecente
şerpi totemici
înalţă pod de iluzii
între singurătăţi
Un anotimp lucid
Plictiseala devorantă a grifonilor!
vântul încetase să le curteze aripile
gramatici obscure nu mai odihneau
în coamele de piatră
trăiam un anotimp lucid
în care poezia se temea să crească
Arhetipul liniştii
Foamea muşcă din lună
întunericul sângerează
peste aşternutul tău îngheţat
aduni în palme arhetipul liniştii
cuvintele
dinaintea şarpelui de piatră
au îngenuncheat
Insomnia
Spre miezul trupului meu insomnia
scămoasă
degete de bumbac pun stavilă
oceanului de noapte
în larg duhul tău singuratic
înghite stele căzătoare
Vegetal
Corpul tău imperfect
de statuie vegetală
torsul fluid
simulând o catedrală de grâu
fruntea datoare imuabilei geometrii
orbitele unde iarba
ar fi putut creşte fără zgomot
spre moarte
Eclipsa lăuntrică
Şoldurile ei aveau contur indecis
pupila lui era umedă
ca pilonul unui pod medieval
migraţia flăcărilor nu începuse
încă
(întunericul îşi demonta rădăcinile)
el vorbea cu eclipsa lui lăuntrică
Geometrii somnoroase
Femeia-pasăre îşi bea ceaiul
într-o solemnă singurătate
înveliţi în minciuni genunchii ei
ocrotesc geometrii somnoroase
întunecate
(luna doarme într-un ou de argint)
oglinzile lăuntrice
de înţelesuri sunt goale
cuvintele şi-au îngropat ridurile
în lutul roşiatic şi moale
Culori vegetale
Prindeam aerul în cuie
un hău adormise în alt hău
eclipsele locuiau cuvinte lipsă
câinii de fier
stăteau ghemuiţi înter coapsele tale
perna mirosea a angoasă
muiată în miere şi lapte
liniştea desena lambrechini
în culori vegetale
Într-o puşcă
Hai să locuim într-o puşcă
o noapte!
până la şolduri îngropaţi
în pulberea fină
cu ochiul nopţii cuibărit între coapse
să legănăm tăcerea –
superbă felină
Sub pielea pietrelor
Desţeleneam cu degetele
cearceafuri de nisip sticlos şi calcar
mişcarea avea umbră sonoră
anotimpurile le zăvorâsem
într-un zar
sub pielea neagră a pietrelor
frigul înfrunzea
din creştet până la tălpile
date cu var
Poetica lupilor
Oglinzile se balansau uşor
o dată cu ele
alter-ego-ul lucrurilor
în camera aceea saturată cu semne
solemnitatea avea forma mâinilor tale
eu îmi uscasem plămânii şi scriam pe ei
un eseu despre poetica lupilor
Fanatism
Estetica acelei fântâni obscure
era o fulguire de retine
noi fanatizasem cumpăna
şi încercările ei de a zbura
noi fanatizasem apa
încărcată de feminitate
Cutia de chibrituri
Sentimentele conturau obrazul unei amnezii
inodore
era o aglomeraţie de cuvinte abstracte
zâmbete de cerneală susţineau
obiectele să nu cadă
în craterul transparent al iertării
în cutia de chibrituri
umbrele noastre descântau păcate
Un colos de argilă
Era un colos de argilă
preocupat de volutele infantelor suple
cuvintele i se strecurau prăfoase
prin pielea incertă
printre edulcoratele oase
înşurubase
câte o virgulă în orbitele roase
dialoga cu marchize contese şi duci
despre axiome eşuate pe stânci
umbra lui avea tâmple de cretă
în care ploaia săpa
şanţuri adânci
Triunghiul de taină
Locuiam într-un triunghi de taină
laturile lui erau una de lacrimi
alta de piatră
a treia ruptă/ cu sunete ascuţite legată
bătrânii ne împrumutau uneori
trupurile lor de argilă
unde noi creşteam mentă
şi iarbă amară
Un vis
Femeia-pasăre era tristă
ca o pereche de pantofi uzaţi
adormită în scoica de ceramică verde
visa o patrie de arbori elastici
în care umbra ei obosită
să îşi a afle sălaş
Nici o pasăre
Iubitul-fără-timp creştea un ulm
aerul ieşise din balamale
prin trupul fantomelor alergau
vulpile liniştii
iubitul meu creştea un ulm în palma stângă
şi nu-şi făcea cuib în el
nici o pasăre
Tâmpla de ametist
Liniştea este
martorul morţii din cerul gurii
poetica suplă a păsărilor
s-a cuibărit în pupila ta
un clavicembal îşi încearcă acordurile
în interiorul oului de calcar
între memorie şi umbră
oglinda ciacâră adoarme
în apele ei verticale oasele mele se alungesc
până la tâmpla de ametist
a cuvintelor
Complicitate
Eram complici cu foetusul unui gest
suspendaţi
între cele două guri ale nopţii
(câini de ceaţă recitau sonete
în întuneric)
noi aveam vânt între degete
şi câte un ban de argint ne dansa
pe pleoape
Somnul grifonului
Grifonul dormea într-un creuzet
de ceaţă
visa greu/ cu pauze lungi
într-un dialect atât de vechi
încât nici nu mai ştia ce visează
conştiincioşi tinerii magicieni
îi zdrobeau visele cu o piatră
ROŞU IMPAR
Zaruri
Mi-am jucat trupul la zaruri cu zeii
unghie cu unghie
fir cu fir l-am pierdut
toamna a păstrat pentru gânduri o frunză
să-şi apere ruşinea/ până alt trup
le va fi crescut
sângele meu în cupe de aer
l-au băut zeii!
şi înc-ar fi vrut!
un braţ vă rog cine îmi împrumută?
sau o sprânceană?
un ochi prea rotund?
o dată cu zarul să dau! doar o dată
zeii să piardă/ le-aş cere pe loc
verbul amar din mijlocul cercului
şi-al umbrei noroc
Taină încărunţită
Tălpi îngereşti ispitei trec pragul
viţa o casă de modă-şi deschide
un număr impar cu doi se divide
şi-n poala nimicului se gudură magul
mâine e o taină încărunţită
dincolo de uşa transparentă a sorţii
stihuri din palida carte-a nemorţii
pe coridoare aprozii recită
Plictisul poeţilor
Poeţii aceia îmbătrânind
în mansarda cuvintelor!
tainele lor subţiri ca fumul unei ţigări
bolnave de ulcer
adun pietre pentru jocul de-a ziua şi noaptea
cu care îşi trec plictisul poeţii
pietre albe şi negre
pentru jocul de-a toate tăcerile
minus Una
(montată în platină virgula
strălucea pe inelarul lunii)
bat la uşi de litere scorojite
şi împart pietre
pietre negre şi albe
pe rând silabele se deschid
şi-n suflet îmi lasă bacşiş o mână de ceaţă
o singură uşă rămâne închisă
o singură uşă! acolo
ehei! acolo voi locui eu
cândva
Weekend
Verbe flămânde
sub geamul durerii fac larmă
rupt în patru infinitul
ca pe o pâine-l împart
ceasornicele sâmbetei îmbracă
zimbrii de toamnă
şi ora exactă atât de exact
o bat
plouă
nebunul cetăţii cu barda
tranşează liniştea
şi-n pungi de plastic o pune
la congelat
Seminţe de aur
Corăbiile acelea cu aripi albastre
aiurând printre aburi de ceai!
seara spânzurată în cuier
lângă haina ta descusută
de care sunt lipite degetele
amantelor străvechi
poliţistul – făcându-şi rondul –
camuflat în cuvinte cheflii
pletele mele se drăgosteau cu luna
nici un răspuns nu răstălmăcea
miezul păcatului
mi-ai dăruit la plecare
toate cimitirele oraşului
travestite în seminţe de aur
Acoperişuri de sticlă
Anotimp cernut prin sita
întâielor tandre greşeli
trup pietrificat de fată-floare
patima poartă cizme de lac
iar în soare
– după lungile marşuri forţate
printre lanuri de îndoială şi mirt –
timp e destul pentru
hârjoneli şi păcate
stanţe aburcate pe acoperişuri de sticlă
şi de noime atâta risipă!
Doi albatroşi
Suntem amândoi plămânii acestei ironii
la fiecare inspiraţie ne încărcăm
cu străzi pe care cimitirele cresc
după ploaie
prinşi între etaje/ în compania unui lift isteric
expirăm
unghiile dinţii şi inelele de fier
ale distinsei doamne din apartamentul
de vis-à-vis
suntem o cenuşă trasparentă
pe care numai dimineţile ştiu
cum să şi-o toarne pe creştet
ghemuiţi între cutele pelerinei de ceaţă
(visând lingura cu untură de peşte a copilăriei)
suntem doi albatroşi ce aşteaptă
întoarcerea prietenului vânt
facerea şi des-facerea irealului
Notturna
Noaptea fărâmă între dinţi
oasele de beton ale oraşului
descărnat de iluzii
beţivi fardează
cearcănele felinarelor!
într-un atelier insalubru
iconarul şopteşte trivialităţi
sfintelor muceniţe de tempera
luna prizează marijuana
şi numai eu ştiu că
într-o garsonieră la etajul cinci
poetul împodobeşte cu versuri
cozile mentolate ale păunilor
Conseils
Tăcerii să-i faci la picioare baie fierbinte
şi-n vestibulul amiezii
să perii scamele de pe cuvinte!
să nu te temi când la numărătoare
lipseşte amurgul!
dacă e marţi
sigur îşi ascute unghiile
pe undeva
noaptea din termosul de cafea
numai cu cifra Unu s-o-mparţi
iar când burgul
îşi primeneşte de toamnă nebunii
ascunde-ţi capul în primăveri
despre celelalte insinuări desluşire să ceri
vineţiului corb de sub streaşina Lunii
Roşu impar
Să jucăm la ruletă
cei doi ani pe care vrei să-ipierzi!
ani burduşiţi cu amante
hrănind transpiraţia ta
de sub pleoape prea din gros vopsite
cu migrene
ochii lor râvnesc aripa de înger
aripa ta de înger zămislitor de păcat
să trecem împreună strada strecurându-ne
printre bolizii conduşi de amantele tale
ce nu ştiu să frâneze
sferă de cristal/ trupul meu
te va salva de la împerecherea
cu sexele lor de cauciuc
cele câte patru sexe de cauciuc
cărora nu le ştiu opri rostogolirea
în sala cu chirie dată igrasiei
vom juca la ruletă
vom juca pe roşu impar
“jocurile sunt făcute” – va striga crupierul
care e de fapt ultima ta amantă
travestită – “jocurile sunt făcute”
să jucăm pe roşu impar
poate vom pierde
În van trecătorii
Sângele meu infestat de cuvinte
lungi ninsori insomniace hrăneşte
cratimă albă osul de peşte
leagă lumina de lumea ce minte
un unghi suspendat între murii răbdării
pândea curcubeul tăvălindu-se-n tină
în simţuri gestează a veacului vină
şi-n van trecătorii se vând întrebării
SCRISORI CÃTRE MIATLEV
Taine lungi/ tinere îndoieli
El avea un poem cu nervuri de argint
şi de blesteme îl apăra
bine ascuns în căuşul mâinilor
opaline
(el rătăcea în interiorul unei armuri)
îmbălsămase noaptea trecută
şi toate nopţile viitoare
le pomădase le învelise
cu taine lungi cu tinere
îndoieli
el rătăcea într-un poem
şi întâmplările aveau şolduri nervoase
cu vibrări de oţel
O lebădă împuşcată
Ninsoare de noime într-un oraş elegiac
dintr-o prăvălie de ceară am şterpelit
un mit cu plăsele de os
sunt verzi sburătorii sunt încă verzi
şi acri/ nededaţi cu incesturi solare
la rădăcina unui tom needitat voi îngropa
oglinda viscolită de vocabule
oglinda în care trupu-mi e abur
şi dragostea o lebădă împuşcată
sub umăr
Un campion nostalgic
Fereastra lui dă spre cele patru zări
deodată
(el nu are timp să asculte
spovedania prigoriei)
prin oceanul de falsuri înoată
precum un campion nostalgic
în căutarea unicului Ou
Rutină
Limbajul este atins de rutină
să ne refugiem
în limanul unei îmbrăţişări
gura este impură incertă indusă
mâinile ne apropie
într-o silenţioasă senzualitate
Dezordinea din poeme
Ne-am născut într-o noapte geamănă
privegheaţi de dezordinea din poeme
şi în aceeaşi umbră ne-au fixat amprenta
inorogii
ne-am născut într-un anotimp
încriptat de paianjeni
ziua ne extaziam cuminţi dinaintea
furnicilor
seara
sub tălpi de enibahar striveam
litania clavecinului rătăcit la vânătoarea
de stele
Inadvertenţe de catifea
Inorogul trăgea vagonetul cu farduri
către hăul propriei biografii
poetul îi va recupera umbra
din bolgiile inadvertenţelor de catifea
(nici o toamnă nu seamănă cu alta
nici o iarnă nu seamănă cu un înger
de zahăr candel)
din caverna răbdării arheologii de mâine
vor aduna scheletul acestei emoţii
fără identitate
Nici un ghepard
Năuci de dragoste sub bolţi cârpite
ne-nchipuim în dantelat castel
armoarii străjuiesc intrarea
îngeri patinează într-un cercel
în poemele croite din pajişti de margarete
nici un ghepard nu ne pândeşte înfometat
tâlcul acestui text apocrif
hoinăreşte de mână cu Saint-John Perse
Rătăciţi în vedenii
Anotimpurile sunt disecate pe rând
la institutul de cercetări metafizice
(mâna îngândurată a ploii
Sfidează legile Desenatorului de umbre)
rătăciţi în vedenii
rupem cu privirea himenul îndurării
numai din întâmplare viaţa şi moartea
poartă aceeaşi măsură la pantofi
Mirosul cuvintelor
Aşteptarea defrazează începutul
unei ierni incomplete
în absenţa îmbrăţişărilor oarbe
statuia mea de cărbune îşi uneşte obrazul
cu tâmpla lui inundată de hieroglife
visele bâjbâie prin încăperile
ceţoase
în răstimpul dintre alb şi negru
din mirosul cuvintelor închipui
fluturi atlanţi şi poeme
Mătăsuri exorcizante
Bal în sala de stalagmite a liniştii
aici furtuna e o coincidenţă bizară
îmbrăcată în mătăsuri exorcizante
în oglinzi versul meu dansează singur
doar gâtul subţire păstrează
urmele colţilor unui partener indecis
(identitatea cuvintelor e o pradă uşoară
pentru zeii de gumilastic)
dans solitar prin paginile de abur
ale unei cărţi amânate
RUGÃCIUNE
Nu-mi număra, Doamne, durerile!
tot ce se numără moare
din sângeria mirare
îndoită cu apă neîncepută, tămăduitoare
dă-mi câte trei picături
după fiece zi fără soare
altoieşte-mi întrebările cu prejudecăţi
şi ridică împrejurul inimii mele
ziduri cenuşii de cetăţi
fă din tăcerile mele oşti înzăuate
şi găteşte-mi spaimele cu ii înflorate
seamănă-mă, seceră-mă, Doamne,
mă fărâmă între două pietre de moară
frământă-mă, dospeşte-mă şi mă coace
împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine
nu-mi număra durerile, Doamne!
numără-mă pe mine!
Iarba manuscriselor
SENTIMENTE DE IOD
Hialine emoţii
Făptură de ierburi şi cuvinte istovite
sunt torcătoarea de la marginea visului
dragostea e doar una dintre cătuşele
timpului/ abstractul e măcinat
de hialine emoţii
doar una dintre cătuşe
doar unul dintre chipuri/ poemul
e un cerc tatuat pe umărul lunii
amestec iubirea cu poezia
universul e înnodat la ambele
capete
Simplu poem
Aş scrie un poem pentru tine
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
şi iubirea mea aşteaptă să-i dau chip
de hârtie
îmi fac griji pentru semiotică poetică
şi altele asemenea versul e o ancoră
aruncată în mlaştini
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
tu rătăceşti pe mări inventate
eu sunt izvorul pe care nu-l vezi
O algă
Deodată sunt o algă cu migrene amare
plictisită de flirtul cu translucidul
îmi masez tâmplele
şoptind un descântec
deodată sunt o algă şi marea
(pe care n-am văzut-o niciodată)
e atât de aproape încât
îi simt gustul pe limbă
o fereastră deschisă
spre misterele sării
sunt o algă şi nisipul
se usucă pe sâni
Timp invadat de molii
A ta e muzica din sufletu-mi sălbăticit
ale tale florile acestea de linişte
auzul învie amintiri imperfecte
asupra minţii vin demonstranţi
cu surâsuri grave în mâini
bolgie a timpului invadat
de molii
o melodie prea bogată în pauze
un poem din care virgule se revarsă
* * *
Umbre gotice se strecoară în cuvânt
şi îl macină
pe dinăuntru
sânii mei de duminică
abia acoperiţi cu un voal de nevroze
tânjesc după binecuvântarea
păcatului
Sâmburii incertitudinii
Spărgeam sâmburi incertitudinii
şi găseam
doar un vierme ghiftuit
cu iubirile mele
muşcam mărul şi pulpa lui
era putredă
copacul cu rădăcinile înfipte
în tabla de şah era plin cu scorburi
unde se adăposteau nebuni fără glas
orgiile regilor şi noaptea
înghiţită de pionii
cereşti
Ochiul hipnotic
Suntem braţele aceluiaşi compas
tu
bine înfipt în ochiul hipnotic
plănuieşti o deturnare de lieduri
(lipită de coaja oului urechea
ascultă desăvârşirea muzicilor viitoare)
eu sculptez un cerc vulnerabil
metafora universului
Făină lunară
În vocile noastre au găsit adăpost gărgăriţe
şi molii dansează pe cerul gurii tale
(cuvintele sunt ninsoare de făină lunară
peste oglinda unui fonem de argint)
stăm tolăniţi pe o peluză de camfor
şi răvăşim răvaşe trimise de zei
molii şi gărgăriţe ne desfrunzesc sentimentele
şi-n cleme le fixează cu atenţie umbra
Diptic
Poeme în cumpănă
alunecăm printre false secunde
sub fereastră un nuc
împarte sentimente de iod
corbi le adună grăbiţi
(fac speculă sau îşi deschid cont niciunde)
întâmplarea aceasta pe firul vieţii
e încă un nod
(poeme în cumpănă)
se-ntorc centaurii în lună
în oraş visătorul le-a înălţat
un cenotaf de crisolit
umbre albastre
ne înfige toamna în carne
când cerul cu privirea să-l sprijinim
am obosit
Un molid inventat
Iubitul meu e un butafor
înveştmântat în obsesii
el vrea să lege chaosul
cu un fir de mătase
cu o incertă trufie inventează
o filosofie a cetinii
şi a răşinii
el însuşi e un molid inventat
pe crengi poposesc păsări şi paradoxuri
păduri de senzaţii urmăresc
documentarul unei demiurgii întâmplătoare
iubitul meu e un molid inventat
(în mine încolţesc seminţele chaosului)
Lanuri de canabis
Mângâiai timpul altei femei
sub geană erau distilate eresuri subtile
se unduiau lanuri de canabis în cuvinte
iubirile tale sunt feude închise
aziluri pentru sburători excentrici
în aer se împrăştie zvon de ruine
(cerul se sprijină pe vârful unui brad subţire
într-un poem viitor
lumina ne va cădea la picioare)
astăzi sunt tristă te-am visat
unghia ta sfâşia noaptea altei femei
Umbre pe inima lui
El îşi rănise palmele de hialit
mângâind
îndoiala din aripa păsării încă nededate
la zbor
iarna se strecura prin trupu-i
de marnă arsă
vârfurile cuvintelor au îngheţat/ virgula
avea ţurţuri lungi şi lăsa
umbre pe inima lui de mătasă
Un vis uzat
O bifurcare de noime/ garsoniera mea
e un punct de control într-o intersecţie
a capriciilor
un vis uzat e atent la viteza
cu care trec limuzine conduse de profeţi
mincinoşi
tu şi angoasele
aveţi ceva în comun:
v-aţi caligrafiat semnăturile
pe coperta falsei mele biografii
Aer obosit
Nu deosebeşti lacrimile întunericului
de sudoarea de înger
viaţa e o paradă de fluturi
o paradă de fluturi şi insectare
aerul a obosit în preajma ta
mirosurile
bine împăturite
aşteaptă în dulaputi primăvara
te-ai închis
într-un zar măsluit
Dincolo de fereastra duminicii
Admirăm sfinţii de ploaie
dansul lor
dincolo de fereastra duminicii
o taină în care ne-am iniţiat
pe jumătate
sfinţii aleargă/ nuzi
prin paginile acestui manuscris
duplicitar
îl răsfoim cu teama că îi vom ajunge
din urmă
Descântec de pete din soare
A înflorit utopia în arcada
celui de al treilea ochi/ petalele sunt
uriaşe oglinzi prin care dansează fauni de sare
ţestoase mă descântă
de pete din soare
(au înflorit şi pianele şi răbdarea
fotoliilor din sala de concert
umbra de sidef a mezzosopranei
e prima literă într-un nou alfabet)
a înlforit utopia fauni dansează
ţestoase nă descântă de deochi
eu desprăfuiesc sintagme şi cearcăne timpul
bine e zăvorât
într-un ochi
Retragere în temelii
Ah! cu câtă tandreţe înveleşte lumina
ruinele templului doric
nimfe amare rătăcesc prin secunde
e atâta soare în dimineaţa concilierii
câtă negură în amiaza
braţelor secerate
ah! ce tandru aşterne lumina
pat metaforei deflorate
templul se retrage în temelii
ierburile în rădăcini
poemele în emoţia unui prinţ diletant
Doamnele Bovary
Între nesiguranţă şi patimi oscilează
cele o sută de doamne răvăşite
de ochi străini ce le-au zgâriat cu angoase
caligrafiile de catifea şi cenuşă
tăcerea le alintă poala rochiei/ noaptea
nu e decât cercelul legănat în urechi
doamnele Bovary sunt poemele mele
care trec strada umăr la umăr
cincizeci de perechi
Oul păsării Tau
O semiotică a simplităţii
(muzici înoată
în secreţiile universului)
oricât de inocente cuvintele
nu sunt mai pure decât pasărea neîntrupată
din lăuntrul Eului
poetul e o închipuire de fluvii
oul păsării Tau
e cea mai tandră dintre iluzii
* * *
Dar mai ales la echinox
mi se arată moartea purtând mască
de cupidon
scribii de fum votează
pentru iniţiere
sunt mai bătrână de la un an
la altul
moartea e tot mai tânără
curând va fi un prunc
abia gângurind
Strigăte îmbrăţişate
Universul e mai pustiu
strigătele îmbrăţişate
şi-au găsit adăpost într-o scoică de aer
(această arcă a incertitudinii
are la cârmă un înger de piatră)
cred din ce în ce mai puţin
potopul
va porni într-o zi din palma mea
temătoare
IARBA MANUSCRISELOR
* * *
Dincolo de graniţa celor zece degete
am înjghebat o închisoare
pentru toate trenurile
ce le-am pierdut
îmi scriu poemele
cu limba pe cerul gurii
şi le înghit apoi
unul câte unul
în delirul meu poemofagic
Mimul ascet
Rădăcina cuvintelor
uneori
florile unei fraze
îndelung studiate
iată-l pe îngerul meu
mimul ascet
Numai sunetul
Dincolo de cele trei puncte
poemele nu mai au nume
şi cuta dintre sprâncene
e doar o crestătură
pe răboj
între galopul unui cal
şi grave acorduri de orgă
numai sunetul ne leagă
cum pe Ulise mateloţii
* * *
Dintr-o eroare genetică
creierul meu e împâslit
cu metafore
înarmaţi cu
foarfeci ac şi aţă
îngerii croiau şoşoni
pentru poeme
Tablou fără peşti
Praf
huse albe
aer stătut
şi un acvariu
în care nimeni nu are
umbră
Cu aripa-nvinsă
Stihuri încărunţesc vârful peniţei
şi falia noastră de timp
se gârboveşte a întrebare
singur poetul ne cutreieră/ travestit
în înger cu aripa-nvinsă-n duel
de briciul cuvintelor
Poemul! acest înger
Stratificam transpiraţiile
arheologilor de umbre/ istoria
se rostogolea obosită în iarba
manuscriselor
poemul! acest înger înfometat
* * *
Lângă uşorii lumii poeţii
îşi spală vieţile de cuvinte
(registrul de intrare
menţionează doar pauzele
blancul virgula cele trei puncte)
în curgerea erelor
naşterea şi ne-naşterea
au clipa dinainte fixată
singur nisipul clepsidrei
e atemporal
ACEST RÃU DE IUBIRE
O mască de vânt
Natura are ochi de om sărac
credem că ne refugiem
căţărându-ne precum viţa-de-vie
pe propria suferinţă
o! umilinţă a fumului
Acest rău de iubire
Dăruit cu greţurile
răului de dragoste
cel ce ştie să danseze
acest ritm această ordine a Cuvântului
cantonat în exteriorul lumilor
prea livreşti
să se ferească a face un pas
dincolo de virgulele înfipte
în abruptele maluri
acest rău de iubire
crescut ca un perete de sticlă
până acolo de unde vine Lumina
şi ritmul hrănit din blidele spaimei!
dăruit
cel ce ştie să danseze
Vocea visătorului petrecut
în memoria poetului Gheorghe Tomozei
Marmura din care se întrupează statuile
dale ascund în ele umbletul
vocea visătorului petrecut
rămâne vie în auz
şi moare
doar întâlnindu-se cu ea însăşi
cuvântul drenează secunda
Mai uşor decât aripa
Cuvântul trebuie să moară discret
ca şi un gest suspendat
supravieţuieşte doar omul-unghi
puţin învins puţin învingător
el pecetluieşte pauzele cu urma obiectelor
pe care le-a cedat
el este în vid tot atât de discret
ca şi tangajul său
cuvântul ar trebui să se îmbrace
cu acel regret infinit
mai neauzit decât tresărirea fiarei în somn
el trebuie să îşi găsească mai uşor drumul prin aer
decât aripa
cuvântul trăieşte în patima noastră ascunsă
iar cântecul lui de iubire
e o iluzie dată în pârg
Semne
Pardoseala de cuvinte a toamnei
ziduri înălţate din fosforescente semne
de dialog
luna – atât de subţire!
şi nici o bandă magnetică să înregistreze
trădarea
Plonjare în lumină
Arborii!
arborii plonjând în lumină
până acolo unde privirea se teme
să ajungă
timpul care nu naşte suficiente
secunde
imaginile care se voalează
şi această moarte care nu este moarte
ci doar o rătăcire prin simţuri
Strigătul trădării
Visteria temerilor noastre/ închisoare
de alabastru
pământul dansând ca o pendulă
şi amintirea secundei ruptă
de propria năruire
eu sunt strigătul trădării
în abis Dumnezeu mă aruncă
tandră devoţiune
iertarea e peştera unde dragostea
ne închide fantasmele
moartea nu e totuna cu refrenul
unui poem interzis
Albastre cochilii
Te-ai închis într-o cetate
de cochilii albastre
tu nu ştii nimic despre dragostea mea
nici despre sexul meu tandru
nici despre înţepătorul parfum
Ultimul desemn
O! dragostea în care demult nu m-am refugiat
omul meu de frunze şi de verbe moarte
insaţiabilă angoasă a cărnii
ce visează să se împreune
la adăpostul ruinelor
(pântecul rezistând presiunii confuze)
o! dragostea mea
patul acoperit cu linţolii
nu e semn de fidelitate
o! suferinţa ultimului desemn
ARMISTIŢIU ÎNTRE CUVINTE
Între stâlpii de fum
pântecul luminii/ înşelăciune
dulce rană a speranţelor încărcate
cu bozii
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului/ armistiţiu apa aceasta
care abia ne umezeşte picioarele
unindu-ne şi despărţindu-ne tandru
iarna o să ne înlocuiască trupul
în hainele obosite
iarna o să ne înlocuiască trupul dar
cu mintea noastră va răsturna semne şi sensuri
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului! armistiţiu va fi
foamea şi întunericul şi păcatul
Hialine emoţii
Făptură de ierburi şi cuvinte istovite
sunt torcătoarea de la marginea visului
dragostea e doar una dintre cătuşele
timpului/ abstractul e măcinat
de hialine emoţii
doar una dintre cătuşe
doar unul dintre chipuri/ poemul
e un cerc tatuat pe umărul lunii
amestec iubirea cu poezia
universul e înnodat la ambele
capete
Simplu poem
Aş scrie un poem pentru tine
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
şi iubirea mea aşteaptă să-i dau chip
de hârtie
îmi fac griji pentru semiotică poetică
şi altele asemenea versul e o ancoră
aruncată în mlaştini
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
tu rătăceşti pe mări inventate
eu sunt izvorul pe care nu-l vezi
O algă
Deodată sunt o algă cu migrene amare
plictisită de flirtul cu translucidul
îmi masez tâmplele
şoptind un descântec
deodată sunt o algă şi marea
(pe care n-am văzut-o niciodată)
e atât de aproape încât
îi simt gustul pe limbă
o fereastră deschisă
spre misterele sării
sunt o algă şi nisipul
se usucă pe sâni
Timp invadat de molii
A ta e muzica din sufletu-mi sălbăticit
ale tale florile acestea de linişte
auzul învie amintiri imperfecte
asupra minţii vin demonstranţi
cu surâsuri grave în mâini
bolgie a timpului invadat
de molii
o melodie prea bogată în pauze
un poem din care virgule se revarsă
* * *
Umbre gotice se strecoară în cuvânt
şi îl macină
pe dinăuntru
sânii mei de duminică
abia acoperiţi cu un voal de nevroze
tânjesc după binecuvântarea
păcatului
Sâmburii incertitudinii
Spărgeam sâmburi incertitudinii
şi găseam
doar un vierme ghiftuit
cu iubirile mele
muşcam mărul şi pulpa lui
era putredă
copacul cu rădăcinile înfipte
în tabla de şah era plin cu scorburi
unde se adăposteau nebuni fără glas
orgiile regilor şi noaptea
înghiţită de pionii
cereşti
Ochiul hipnotic
Suntem braţele aceluiaşi compas
tu
bine înfipt în ochiul hipnotic
plănuieşti o deturnare de lieduri
(lipită de coaja oului urechea
ascultă desăvârşirea muzicilor viitoare)
eu sculptez un cerc vulnerabil
metafora universului
Făină lunară
În vocile noastre au găsit adăpost gărgăriţe
şi molii dansează pe cerul gurii tale
(cuvintele sunt ninsoare de făină lunară
peste oglinda unui fonem de argint)
stăm tolăniţi pe o peluză de camfor
şi răvăşim răvaşe trimise de zei
molii şi gărgăriţe ne desfrunzesc sentimentele
şi-n cleme le fixează cu atenţie umbra
Diptic
Poeme în cumpănă
alunecăm printre false secunde
sub fereastră un nuc
împarte sentimente de iod
corbi le adună grăbiţi
(fac speculă sau îşi deschid cont niciunde)
întâmplarea aceasta pe firul vieţii
e încă un nod
(poeme în cumpănă)
se-ntorc centaurii în lună
în oraş visătorul le-a înălţat
un cenotaf de crisolit
umbre albastre
ne înfige toamna în carne
când cerul cu privirea să-l sprijinim
am obosit
Un molid inventat
Iubitul meu e un butafor
înveştmântat în obsesii
el vrea să lege chaosul
cu un fir de mătase
cu o incertă trufie inventează
o filosofie a cetinii
şi a răşinii
el însuşi e un molid inventat
pe crengi poposesc păsări şi paradoxuri
păduri de senzaţii urmăresc
documentarul unei demiurgii întâmplătoare
iubitul meu e un molid inventat
(în mine încolţesc seminţele chaosului)
Lanuri de canabis
Mângâiai timpul altei femei
sub geană erau distilate eresuri subtile
se unduiau lanuri de canabis în cuvinte
iubirile tale sunt feude închise
aziluri pentru sburători excentrici
în aer se împrăştie zvon de ruine
(cerul se sprijină pe vârful unui brad subţire
într-un poem viitor
lumina ne va cădea la picioare)
astăzi sunt tristă te-am visat
unghia ta sfâşia noaptea altei femei
Umbre pe inima lui
El îşi rănise palmele de hialit
mângâind
îndoiala din aripa păsării încă nededate
la zbor
iarna se strecura prin trupu-i
de marnă arsă
vârfurile cuvintelor au îngheţat/ virgula
avea ţurţuri lungi şi lăsa
umbre pe inima lui de mătasă
Un vis uzat
O bifurcare de noime/ garsoniera mea
e un punct de control într-o intersecţie
a capriciilor
un vis uzat e atent la viteza
cu care trec limuzine conduse de profeţi
mincinoşi
tu şi angoasele
aveţi ceva în comun:
v-aţi caligrafiat semnăturile
pe coperta falsei mele biografii
Aer obosit
Nu deosebeşti lacrimile întunericului
de sudoarea de înger
viaţa e o paradă de fluturi
o paradă de fluturi şi insectare
aerul a obosit în preajma ta
mirosurile
bine împăturite
aşteaptă în dulaputi primăvara
te-ai închis
într-un zar măsluit
Dincolo de fereastra duminicii
Admirăm sfinţii de ploaie
dansul lor
dincolo de fereastra duminicii
o taină în care ne-am iniţiat
pe jumătate
sfinţii aleargă/ nuzi
prin paginile acestui manuscris
duplicitar
îl răsfoim cu teama că îi vom ajunge
din urmă
Descântec de pete din soare
A înflorit utopia în arcada
celui de al treilea ochi/ petalele sunt
uriaşe oglinzi prin care dansează fauni de sare
ţestoase mă descântă
de pete din soare
(au înflorit şi pianele şi răbdarea
fotoliilor din sala de concert
umbra de sidef a mezzosopranei
e prima literă într-un nou alfabet)
a înlforit utopia fauni dansează
ţestoase nă descântă de deochi
eu desprăfuiesc sintagme şi cearcăne timpul
bine e zăvorât
într-un ochi
Retragere în temelii
Ah! cu câtă tandreţe înveleşte lumina
ruinele templului doric
nimfe amare rătăcesc prin secunde
e atâta soare în dimineaţa concilierii
câtă negură în amiaza
braţelor secerate
ah! ce tandru aşterne lumina
pat metaforei deflorate
templul se retrage în temelii
ierburile în rădăcini
poemele în emoţia unui prinţ diletant
Doamnele Bovary
Între nesiguranţă şi patimi oscilează
cele o sută de doamne răvăşite
de ochi străini ce le-au zgâriat cu angoase
caligrafiile de catifea şi cenuşă
tăcerea le alintă poala rochiei/ noaptea
nu e decât cercelul legănat în urechi
doamnele Bovary sunt poemele mele
care trec strada umăr la umăr
cincizeci de perechi
Oul păsării Tau
O semiotică a simplităţii
(muzici înoată
în secreţiile universului)
oricât de inocente cuvintele
nu sunt mai pure decât pasărea neîntrupată
din lăuntrul Eului
poetul e o închipuire de fluvii
oul păsării Tau
e cea mai tandră dintre iluzii
* * *
Dar mai ales la echinox
mi se arată moartea purtând mască
de cupidon
scribii de fum votează
pentru iniţiere
sunt mai bătrână de la un an
la altul
moartea e tot mai tânără
curând va fi un prunc
abia gângurind
Strigăte îmbrăţişate
Universul e mai pustiu
strigătele îmbrăţişate
şi-au găsit adăpost într-o scoică de aer
(această arcă a incertitudinii
are la cârmă un înger de piatră)
cred din ce în ce mai puţin
potopul
va porni într-o zi din palma mea
temătoare
IARBA MANUSCRISELOR
* * *
Dincolo de graniţa celor zece degete
am înjghebat o închisoare
pentru toate trenurile
ce le-am pierdut
îmi scriu poemele
cu limba pe cerul gurii
şi le înghit apoi
unul câte unul
în delirul meu poemofagic
Mimul ascet
Rădăcina cuvintelor
uneori
florile unei fraze
îndelung studiate
iată-l pe îngerul meu
mimul ascet
Numai sunetul
Dincolo de cele trei puncte
poemele nu mai au nume
şi cuta dintre sprâncene
e doar o crestătură
pe răboj
între galopul unui cal
şi grave acorduri de orgă
numai sunetul ne leagă
cum pe Ulise mateloţii
* * *
Dintr-o eroare genetică
creierul meu e împâslit
cu metafore
înarmaţi cu
foarfeci ac şi aţă
îngerii croiau şoşoni
pentru poeme
Tablou fără peşti
Praf
huse albe
aer stătut
şi un acvariu
în care nimeni nu are
umbră
Cu aripa-nvinsă
Stihuri încărunţesc vârful peniţei
şi falia noastră de timp
se gârboveşte a întrebare
singur poetul ne cutreieră/ travestit
în înger cu aripa-nvinsă-n duel
de briciul cuvintelor
Poemul! acest înger
Stratificam transpiraţiile
arheologilor de umbre/ istoria
se rostogolea obosită în iarba
manuscriselor
poemul! acest înger înfometat
* * *
Lângă uşorii lumii poeţii
îşi spală vieţile de cuvinte
(registrul de intrare
menţionează doar pauzele
blancul virgula cele trei puncte)
în curgerea erelor
naşterea şi ne-naşterea
au clipa dinainte fixată
singur nisipul clepsidrei
e atemporal
ACEST RÃU DE IUBIRE
O mască de vânt
Natura are ochi de om sărac
credem că ne refugiem
căţărându-ne precum viţa-de-vie
pe propria suferinţă
o! umilinţă a fumului
Acest rău de iubire
Dăruit cu greţurile
răului de dragoste
cel ce ştie să danseze
acest ritm această ordine a Cuvântului
cantonat în exteriorul lumilor
prea livreşti
să se ferească a face un pas
dincolo de virgulele înfipte
în abruptele maluri
acest rău de iubire
crescut ca un perete de sticlă
până acolo de unde vine Lumina
şi ritmul hrănit din blidele spaimei!
dăruit
cel ce ştie să danseze
Vocea visătorului petrecut
în memoria poetului Gheorghe Tomozei
Marmura din care se întrupează statuile
dale ascund în ele umbletul
vocea visătorului petrecut
rămâne vie în auz
şi moare
doar întâlnindu-se cu ea însăşi
cuvântul drenează secunda
Mai uşor decât aripa
Cuvântul trebuie să moară discret
ca şi un gest suspendat
supravieţuieşte doar omul-unghi
puţin învins puţin învingător
el pecetluieşte pauzele cu urma obiectelor
pe care le-a cedat
el este în vid tot atât de discret
ca şi tangajul său
cuvântul ar trebui să se îmbrace
cu acel regret infinit
mai neauzit decât tresărirea fiarei în somn
el trebuie să îşi găsească mai uşor drumul prin aer
decât aripa
cuvântul trăieşte în patima noastră ascunsă
iar cântecul lui de iubire
e o iluzie dată în pârg
Semne
Pardoseala de cuvinte a toamnei
ziduri înălţate din fosforescente semne
de dialog
luna – atât de subţire!
şi nici o bandă magnetică să înregistreze
trădarea
Plonjare în lumină
Arborii!
arborii plonjând în lumină
până acolo unde privirea se teme
să ajungă
timpul care nu naşte suficiente
secunde
imaginile care se voalează
şi această moarte care nu este moarte
ci doar o rătăcire prin simţuri
Strigătul trădării
Visteria temerilor noastre/ închisoare
de alabastru
pământul dansând ca o pendulă
şi amintirea secundei ruptă
de propria năruire
eu sunt strigătul trădării
în abis Dumnezeu mă aruncă
tandră devoţiune
iertarea e peştera unde dragostea
ne închide fantasmele
moartea nu e totuna cu refrenul
unui poem interzis
Albastre cochilii
Te-ai închis într-o cetate
de cochilii albastre
tu nu ştii nimic despre dragostea mea
nici despre sexul meu tandru
nici despre înţepătorul parfum
Ultimul desemn
O! dragostea în care demult nu m-am refugiat
omul meu de frunze şi de verbe moarte
insaţiabilă angoasă a cărnii
ce visează să se împreune
la adăpostul ruinelor
(pântecul rezistând presiunii confuze)
o! dragostea mea
patul acoperit cu linţolii
nu e semn de fidelitate
o! suferinţa ultimului desemn
ARMISTIŢIU ÎNTRE CUVINTE
Între stâlpii de fum
pântecul luminii/ înşelăciune
dulce rană a speranţelor încărcate
cu bozii
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului/ armistiţiu apa aceasta
care abia ne umezeşte picioarele
unindu-ne şi despărţindu-ne tandru
iarna o să ne înlocuiască trupul
în hainele obosite
iarna o să ne înlocuiască trupul dar
cu mintea noastră va răsturna semne şi sensuri
armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului! armistiţiu va fi
foamea şi întunericul şi păcatul
Corabie spre Magonia
Motto:
“Am văzut şi am auzit mulţi oameni destul de nebuni şi de nesănătoşi pentru a crede şi a declara că există o anumită regiune numită Magonia...”
(Saint Agobard / “De Grandine et Tonitruis”)
Călător spre Magonia / Celuilalt
cu nouă lacăte îi sunt zăvorâte
pleoapele
în dosul cărora toamna cea roditoare
e împrizonierată
şapte sute şaptezeci şi şapte de aripi
bat toate odată
în cer nu sunt semafoare
nu întâlneşti poliţişti
chiar sfântului celor răpiţi – Agobard –
greu îi e să ajungă
corabia iute a magilor
toamna continuă să rodească
în lăuntrul ochilor de aer
nici un fruct nu lipseşte
şi cronicarii cei mai cusurgii îţi vor spune
“toate sunt la locul lor!”
toamna le rodeşte pe fiecare în parte
meticulos
cum în cernoziomul ochilor mei
“Am văzut şi am auzit mulţi oameni destul de nebuni şi de nesănătoşi pentru a crede şi a declara că există o anumită regiune numită Magonia...”
(Saint Agobard / “De Grandine et Tonitruis”)
Călător spre Magonia / Celuilalt
cu nouă lacăte îi sunt zăvorâte
pleoapele
în dosul cărora toamna cea roditoare
e împrizonierată
şapte sute şaptezeci şi şapte de aripi
bat toate odată
în cer nu sunt semafoare
nu întâlneşti poliţişti
chiar sfântului celor răpiţi – Agobard –
greu îi e să ajungă
corabia iute a magilor
toamna continuă să rodească
în lăuntrul ochilor de aer
nici un fruct nu lipseşte
şi cronicarii cei mai cusurgii îţi vor spune
“toate sunt la locul lor!”
toamna le rodeşte pe fiecare în parte
meticulos
cum în cernoziomul ochilor mei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)