marți, 12 februarie 2008

"Corabie spre Magonia"

de Simona Nicoleta Lazăr
Editura Semne, Bucureşti, 1998

cuprinde ciclul de poezii "Lecţia de naufragiu", un fragmentarium din volumele "Somnul grifonului" şi "Iarba manuscriselor", precum şi poezia "Corabie spre Magonia"

Lecţia de naufragiu

Călătoria de jertfă


Corabia lui Isis
drapată în ceaţă / ofrandă
cârmuitorilor din genuni

(în pântecele de cedru poartă
cai şi tauri încărcaţi de sămânţă
care în abisuri îşi vor găsi perechea)

corabia de cedru înaintează
cu prora între viaţă şi moarte
aruncându-le din îmbrăţişare
una în stânga
cealaltă în dreapta


Fără glas


Mări lascive / sunete cu gesturi lente
maschează câte un colţ de stâncă
în apele joase
tomuri de sare
se lasă răsfoite de meduze

umbre scormonesc
în coşul cu lenjerie fină
al cuvintelor-curcubeu

printre emoţiile toropite
golfuri înaintează fără glas


Unde ciclopul


Cu burţile îngreunate de apă
corăbii de hârtie netipărită
urmează meandrele răului

vor eşua (desigur)
pe bancul de cochilii calcinate
ori pe plaja cu nisip fin unde ciclopul
va îngropa
amintirea literelor îndoliate


Un epos derutant


Estetici ale concretului mărşăluiesc
pe urma lăsată în aer
de cocoare

o semiotică a iluziei / un balans
între deşerturi şi ape

un epos derutant adăpostit
sub pleoape


Voi fi corabie


(Astă seară vom desigila versuri)

luna va luneca pe fruntea mea
şi tu vei cartografia locurile
grav explorator
al oceanelor neîncepute

astă seară voi fi corabie şi tu
printre stele mă vei duce


Simplitate


Eseu al risipirii / dragostea

această aură care ne-a recompus
fiinţa pârjolită şi distrusă

bărbat şi femeie suntem
o icoană a tinereţii aerului


Mierlă vegetală


Ah! lirismul muşchiului de pădure
tălpile ce freamătă în îmbrăţişarea
de atlaz

şi muzica suplă a ierburilor
urcând prin frunziş
(mierlă vegetală)

această trecere imperfectă
dinspre latenţele umbrei
spre dansul luminii


Abia desluşit


Într-o heraldică a sărutului / grifonii
călătoresc spre arhiva
acestei zile deshidratate

în toamna care se strecoară
printre peceţi
adevărul e o veche monedă
(chipul sclavului
abia poate fi desluşit)


Păduri viitoare


Fără a şti în ce anotimp
dă flori semiotica
doar măcelarul de stele
mai toarnă în vin întrebărilor
cucută

leul bibliophor e îngenuncheat

ochii lui sunt seminţele
unei păduri viitoare


Alcyone


De două ori câte şapte sunt zilele liniştii
alcyone / femeia-vânt
însoţită cu lumina
îşi prefiră dragostea prin gâtul clepsidrei

de două ori câte şapte
între vid şi plin
cerul şi oceanul sunt totuna

în cuibul ferit de stânci
înfometat aşteaptă un pui de pescăruş
cu trei perechi de aripi


În golful ruginit


Cea dintâi lecţie de naufragiu
în golful ruginit de sărutări / mâinile
se agaţă crispate de marginea rugăciunii

(ah! – buzele de pe care păcatul
abia s-a evaporat
dinţii unde se ascund ouă de şarpe)

e prima lecţie de naufragiu / am cumpărat
stânci să le înălţăm
până la cuibul spiralat
al vulturilor


Tandru-amar


Sucul tandru-amar al istoriei
stors între două tăbliţe de lut
pe care se înghesuie fragile cuneiforme

în întuneric înaintează
hoardele / zei şi eroi
mitologii rătăcite într-un labirint
de alge plutitoare

sorbim timpul tandru-amar
un singur cuvânt ascunde
uitarea şi amintirea


Roşie anemonă


Miturile înecate în alchool
articulează abia desăvârşirea zeilor-bufoni

şarpele alb ne încolăceşte sufletul
vulturul îl devoră la amiază
şi pe grinda cerului se alătură
întâmplărilor încercănate

o confrerie a dezmăţului
iarbă rea râsete alchool
fum ameţitor de cuvinte
în apele căruia se oglindeşte
o roşie anemonă cu buze întredeschise


Paznic al insomniilor


Se roagă muzici discrete
în oul imaginar

(pe pereţi sunt notate
versetele schimniciei)

paznic al bizarelor insomnii
demonul cu aripă roşie a închis
viitorul într-un patefon


Poem cu litotă


Nu e acesta cel mai suplu poem
la pieptul căruia s-a strâns vreodată
o litotă

(în cupe de ghindă ea îşi spală
gleznele argintii
visând un alt concorde de hârtie)

nu e acesta cel mai tandru poem
cu disperare-ndrăgostit de o litotă
(o anume litotă / îmbrăcată
în penumbră şi închipuire parfumată)

nu e acesta cel mai suplu poem


Larvele nopţii


Rătăcesc în hăul din lăuntrul meu
cu răsuflarea ating uneori
fantasmele lui Michaux

larvele nopţii devin
iluzie de linii şi culori
implozie de linii şi culori
până ce hăul
limba îşi înghite


Până la capăt


Mai singur decât pasărea cu frânte aripi
obliterezi amurguri / alergi prin labirint
fără trecut şi fără minotaur

mitul se repetă puţin diferit
de la un pas la altul

laşi în urmă firimituri de poeme
să nu te întorci
pe propriile urme


Universuri antume


Încă o zi fără tine
ibişii s-au retras în ecouri
lângă vara cu venele tăiate
noaptea e un ciob din ochii tăi căprui

scrisorile-mi sunt repetate
universuri antume

încă o zi fără tine
sângele cerului alunecă printre cuvinte
între noi / mitul
promisiunea
apa


Şi într-un vers


Cum vara îşi răstoarnă peste stele
recolta de cuvinte-mperecheate!

ard nopţile în vasele de jertfă
şi fumul lor spre-olimpuri se ridică
spre zei de nemurire dezbrăcaţi

şi într-un vers îmi arde sărutarea


Fantasmă


Acest zar de apă
pe care cuvintele îl rostogolesc
prin labirintul de flăcări

lumina încarnează umbre
în ochii zeilor osteniţi

fantasmă e timpul
când nu îl împarţi la doi


* * *


Vocea imaginarului e îmbrăcată
într-o poetică prea strâmtă / cu nasturi
care se rup imediat ce-i atingi

cu ciocul de silex Corbul loveşte
urzeala criogenică a metaforei


Ros de fior / poetul


Arome viciate / fumuri de jertfă se destramă
în semitonuri baudelairiene

o monstruoasă plantă ce îngurgitează lumea
este lumina decăderii

ros de fior / poetul
inima îşi smulge
şi o cufundă în baia de şampanie
(gest princiar – estetică incertă
a galvanizării)


Frescă


Să trec minciuna prin urechea acului
îmi cere îngerul băutor de absint
să frâng trupul incertitudinii / să-l jupoi
să mă înfăşor în pielea-i însolzată

să-mi zvânt în bătaie visele îmi cere
îngerul cu ochii de pelin
şi-ntr-un oraş bătrân dintr-o gravură
să-mi dărui gândul unui cerşetor

îngerul meu ameţit de absint
n-are timp şi de mine s-asculte
eu trec minciuna prin urechea acului
el îmi aduce ace şi mai multe


Logica vântului


Acest misterios iniţiat
în istoria pendulelor migratoare!

timpul tânăr a încălecat pantera iubirii
şi colindă prin zodiac
îmbătat de licorile
Evului Mediu Întârziat

şi dimineaţa / cu degetele ei
sidefate ca o scoică de mare
pipăie logica vântului


* * *


Ea poartă în pântece sămânţa
unei oglinzi fără cusur
(o amfipteră minerală păzeşte
secretele plinului)

el zvârle cu o floare în frig
şi frigul face cercuri tot mai largi
şi mai amare

în scutul morţii
ea îşi admiră trupul


Şi


Şi fiecare vers e o secundă
din viaţa pentru care
din hăurile albe
mă voi întoarce

şi fiece cuvânt
încolţit în pergamentele anului
va fi mâine poveste

şi fantasmele îşi vor continua
călătoria pe ape


Timp adormit


Martori la ritualul de canonizare
a bibliotecii
(corabia care învie mările moarte)

dincolo de vis
dincolo de credinţă
veşnicia cuprinsă-i în vârsta
unui singur cuvânt

biblios
timp adormit / lege vie


* * *


Insomniile rod
lumânările din ferestrele lui Irod

cuvântul calcă pe mare
când îndoială / când întrebare

răscolind prin ceaţă / deştepte
spaimele coboară ale vântului trepte

la răsărituri amare
din bulbii crinilor cresc sâni de fecioare


Vârsta poetului


Cine închiriază din întâmplare sufletul unui poet
ştie prea puţin despre vârsta lui
care nu poate fi citită decât după moarte
precum vârsta arborilor
sau a urşilor albi
în inelele unui canin fărâmat

simpla întrebare despre vârsta poetului
poate stârni neamurile de cuvinte
să se dezlănţuie
roi nestăpânit de albine

cine închiriază sufletul unui poet
abia de-i va simţi pe grumaz sărutarea calină
destinată unei iubite prea din vechime


PEISAJ CU LYCORNÃ


Incertul muşca din inima
peisajului cu lycornă
eliberate din artere / simţurile
colorau izvoarele asfinţitului

(mitul împarte otrăvuri)

lycorna se înfruntă cu sine
invocând virginalul ori fecundul destin

apele morţii se doresc repetat
despicate

Somnul grifonului

SOMNUL GRIFONULUI



Toate tainele


Port în buzunar sunete vegetale
şi ochiul de aramă al ploii

toate tainele mele încap
într-o călimară

cu papuci de pâslă piatra filosofal
parcurge spaţiul între echinoxul de calcar
şi echinoxul de ceară


Pod de iluzii


Aerul păstrează urmele chriştilor

pe umerii mei de alge
se sprijină fantasme indecente

şerpi totemici
înalţă pod de iluzii
între singurătăţi


Un anotimp lucid


Plictiseala devorantă a grifonilor!
vântul încetase să le curteze aripile
gramatici obscure nu mai odihneau
în coamele de piatră

trăiam un anotimp lucid
în care poezia se temea să crească


Arhetipul liniştii


Foamea muşcă din lună
întunericul sângerează
peste aşternutul tău îngheţat

aduni în palme arhetipul liniştii

cuvintele
dinaintea şarpelui de piatră
au îngenuncheat


Insomnia


Spre miezul trupului meu insomnia
scămoasă

degete de bumbac pun stavilă
oceanului de noapte

în larg duhul tău singuratic
înghite stele căzătoare


Vegetal


Corpul tău imperfect
de statuie vegetală

torsul fluid
simulând o catedrală de grâu
fruntea datoare imuabilei geometrii
orbitele unde iarba
ar fi putut creşte fără zgomot
spre moarte


Eclipsa lăuntrică


Şoldurile ei aveau contur indecis
pupila lui era umedă
ca pilonul unui pod medieval

migraţia flăcărilor nu începuse
încă
(întunericul îşi demonta rădăcinile)

el vorbea cu eclipsa lui lăuntrică


Geometrii somnoroase


Femeia-pasăre îşi bea ceaiul
într-o solemnă singurătate

înveliţi în minciuni genunchii ei
ocrotesc geometrii somnoroase
întunecate

(luna doarme într-un ou de argint)

oglinzile lăuntrice
de înţelesuri sunt goale

cuvintele şi-au îngropat ridurile
în lutul roşiatic şi moale


Culori vegetale


Prindeam aerul în cuie
un hău adormise în alt hău
eclipsele locuiau cuvinte lipsă

câinii de fier
stăteau ghemuiţi înter coapsele tale
perna mirosea a angoasă
muiată în miere şi lapte

liniştea desena lambrechini
în culori vegetale


Într-o puşcă


Hai să locuim într-o puşcă
o noapte!
până la şolduri îngropaţi
în pulberea fină

cu ochiul nopţii cuibărit între coapse
să legănăm tăcerea –
superbă felină


Sub pielea pietrelor


Desţeleneam cu degetele
cearceafuri de nisip sticlos şi calcar

mişcarea avea umbră sonoră
anotimpurile le zăvorâsem
într-un zar

sub pielea neagră a pietrelor
frigul înfrunzea
din creştet până la tălpile
date cu var


Poetica lupilor


Oglinzile se balansau uşor
o dată cu ele
alter-ego-ul lucrurilor

în camera aceea saturată cu semne
solemnitatea avea forma mâinilor tale

eu îmi uscasem plămânii şi scriam pe ei
un eseu despre poetica lupilor


Fanatism


Estetica acelei fântâni obscure
era o fulguire de retine

noi fanatizasem cumpăna
şi încercările ei de a zbura
noi fanatizasem apa
încărcată de feminitate


Cutia de chibrituri


Sentimentele conturau obrazul unei amnezii
inodore

era o aglomeraţie de cuvinte abstracte

zâmbete de cerneală susţineau
obiectele să nu cadă
în craterul transparent al iertării

în cutia de chibrituri
umbrele noastre descântau păcate


Un colos de argilă


Era un colos de argilă
preocupat de volutele infantelor suple

cuvintele i se strecurau prăfoase
prin pielea incertă
printre edulcoratele oase

înşurubase
câte o virgulă în orbitele roase
dialoga cu marchize contese şi duci
despre axiome eşuate pe stânci

umbra lui avea tâmple de cretă
în care ploaia săpa
şanţuri adânci


Triunghiul de taină


Locuiam într-un triunghi de taină
laturile lui erau una de lacrimi
alta de piatră
a treia ruptă/ cu sunete ascuţite legată

bătrânii ne împrumutau uneori
trupurile lor de argilă
unde noi creşteam mentă
şi iarbă amară


Un vis


Femeia-pasăre era tristă
ca o pereche de pantofi uzaţi

adormită în scoica de ceramică verde
visa o patrie de arbori elastici
în care umbra ei obosită
să îşi a afle sălaş


Nici o pasăre


Iubitul-fără-timp creştea un ulm

aerul ieşise din balamale
prin trupul fantomelor alergau
vulpile liniştii

iubitul meu creştea un ulm în palma stângă
şi nu-şi făcea cuib în el
nici o pasăre


Tâmpla de ametist


Liniştea este
martorul morţii din cerul gurii

poetica suplă a păsărilor
s-a cuibărit în pupila ta

un clavicembal îşi încearcă acordurile
în interiorul oului de calcar

între memorie şi umbră
oglinda ciacâră adoarme
în apele ei verticale oasele mele se alungesc
până la tâmpla de ametist
a cuvintelor


Complicitate


Eram complici cu foetusul unui gest
suspendaţi
între cele două guri ale nopţii

(câini de ceaţă recitau sonete
în întuneric)

noi aveam vânt între degete
şi câte un ban de argint ne dansa
pe pleoape


Somnul grifonului


Grifonul dormea într-un creuzet
de ceaţă

visa greu/ cu pauze lungi
într-un dialect atât de vechi
încât nici nu mai ştia ce visează

conştiincioşi tinerii magicieni
îi zdrobeau visele cu o piatră



ROŞU IMPAR



Zaruri


Mi-am jucat trupul la zaruri cu zeii
unghie cu unghie
fir cu fir l-am pierdut
toamna a păstrat pentru gânduri o frunză
să-şi apere ruşinea/ până alt trup
le va fi crescut

sângele meu în cupe de aer
l-au băut zeii!
şi înc-ar fi vrut!

un braţ vă rog cine îmi împrumută?
sau o sprânceană?
un ochi prea rotund?
o dată cu zarul să dau! doar o dată
zeii să piardă/ le-aş cere pe loc
verbul amar din mijlocul cercului
şi-al umbrei noroc


Taină încărunţită


Tălpi îngereşti ispitei trec pragul
viţa o casă de modă-şi deschide
un număr impar cu doi se divide
şi-n poala nimicului se gudură magul

mâine e o taină încărunţită
dincolo de uşa transparentă a sorţii
stihuri din palida carte-a nemorţii
pe coridoare aprozii recită


Plictisul poeţilor


Poeţii aceia îmbătrânind
în mansarda cuvintelor!
tainele lor subţiri ca fumul unei ţigări
bolnave de ulcer

adun pietre pentru jocul de-a ziua şi noaptea
cu care îşi trec plictisul poeţii
pietre albe şi negre
pentru jocul de-a toate tăcerile
minus Una

(montată în platină virgula
strălucea pe inelarul lunii)

bat la uşi de litere scorojite
şi împart pietre
pietre negre şi albe
pe rând silabele se deschid
şi-n suflet îmi lasă bacşiş o mână de ceaţă
o singură uşă rămâne închisă
o singură uşă! acolo
ehei! acolo voi locui eu
cândva


Weekend


Verbe flămânde
sub geamul durerii fac larmă
rupt în patru infinitul
ca pe o pâine-l împart

ceasornicele sâmbetei îmbracă
zimbrii de toamnă
şi ora exactă atât de exact
o bat

plouă
nebunul cetăţii cu barda
tranşează liniştea
şi-n pungi de plastic o pune
la congelat


Seminţe de aur


Corăbiile acelea cu aripi albastre
aiurând printre aburi de ceai!

seara spânzurată în cuier
lângă haina ta descusută
de care sunt lipite degetele
amantelor străvechi

poliţistul – făcându-şi rondul –
camuflat în cuvinte cheflii

pletele mele se drăgosteau cu luna
nici un răspuns nu răstălmăcea
miezul păcatului

mi-ai dăruit la plecare
toate cimitirele oraşului
travestite în seminţe de aur


Acoperişuri de sticlă


Anotimp cernut prin sita
întâielor tandre greşeli
trup pietrificat de fată-floare

patima poartă cizme de lac
iar în soare
– după lungile marşuri forţate
printre lanuri de îndoială şi mirt –
timp e destul pentru
hârjoneli şi păcate

stanţe aburcate pe acoperişuri de sticlă
şi de noime atâta risipă!


Doi albatroşi


Suntem amândoi plămânii acestei ironii
la fiecare inspiraţie ne încărcăm
cu străzi pe care cimitirele cresc
după ploaie
prinşi între etaje/ în compania unui lift isteric
expirăm
unghiile dinţii şi inelele de fier
ale distinsei doamne din apartamentul
de vis-à-vis

suntem o cenuşă trasparentă
pe care numai dimineţile ştiu
cum să şi-o toarne pe creştet
ghemuiţi între cutele pelerinei de ceaţă
(visând lingura cu untură de peşte a copilăriei)
suntem doi albatroşi ce aşteaptă
întoarcerea prietenului vânt
facerea şi des-facerea irealului


Notturna


Noaptea fărâmă între dinţi
oasele de beton ale oraşului
descărnat de iluzii

beţivi fardează
cearcănele felinarelor!
într-un atelier insalubru
iconarul şopteşte trivialităţi
sfintelor muceniţe de tempera

luna prizează marijuana
şi numai eu ştiu că
într-o garsonieră la etajul cinci
poetul împodobeşte cu versuri
cozile mentolate ale păunilor


Conseils


Tăcerii să-i faci la picioare baie fierbinte
şi-n vestibulul amiezii
să perii scamele de pe cuvinte!

să nu te temi când la numărătoare
lipseşte amurgul!
dacă e marţi
sigur îşi ascute unghiile
pe undeva

noaptea din termosul de cafea
numai cu cifra Unu s-o-mparţi
iar când burgul
îşi primeneşte de toamnă nebunii
ascunde-ţi capul în primăveri

despre celelalte insinuări desluşire să ceri
vineţiului corb de sub streaşina Lunii


Roşu impar


Să jucăm la ruletă
cei doi ani pe care vrei să-ipierzi!
ani burduşiţi cu amante
hrănind transpiraţia ta
de sub pleoape prea din gros vopsite
cu migrene
ochii lor râvnesc aripa de înger
aripa ta de înger zămislitor de păcat

să trecem împreună strada strecurându-ne
printre bolizii conduşi de amantele tale
ce nu ştiu să frâneze
sferă de cristal/ trupul meu
te va salva de la împerecherea
cu sexele lor de cauciuc
cele câte patru sexe de cauciuc
cărora nu le ştiu opri rostogolirea

în sala cu chirie dată igrasiei
vom juca la ruletă
vom juca pe roşu impar
“jocurile sunt făcute” – va striga crupierul
care e de fapt ultima ta amantă
travestită – “jocurile sunt făcute”

să jucăm pe roşu impar
poate vom pierde


În van trecătorii


Sângele meu infestat de cuvinte
lungi ninsori insomniace hrăneşte
cratimă albă osul de peşte
leagă lumina de lumea ce minte

un unghi suspendat între murii răbdării
pândea curcubeul tăvălindu-se-n tină
în simţuri gestează a veacului vină
şi-n van trecătorii se vând întrebării



SCRISORI CÃTRE MIATLEV



Taine lungi/ tinere îndoieli


El avea un poem cu nervuri de argint
şi de blesteme îl apăra
bine ascuns în căuşul mâinilor
opaline

(el rătăcea în interiorul unei armuri)

îmbălsămase noaptea trecută
şi toate nopţile viitoare
le pomădase le învelise
cu taine lungi cu tinere
îndoieli

el rătăcea într-un poem
şi întâmplările aveau şolduri nervoase
cu vibrări de oţel


O lebădă împuşcată


Ninsoare de noime într-un oraş elegiac
dintr-o prăvălie de ceară am şterpelit
un mit cu plăsele de os
sunt verzi sburătorii sunt încă verzi
şi acri/ nededaţi cu incesturi solare

la rădăcina unui tom needitat voi îngropa
oglinda viscolită de vocabule
oglinda în care trupu-mi e abur
şi dragostea o lebădă împuşcată
sub umăr


Un campion nostalgic


Fereastra lui dă spre cele patru zări
deodată

(el nu are timp să asculte
spovedania prigoriei)

prin oceanul de falsuri înoată
precum un campion nostalgic
în căutarea unicului Ou


Rutină


Limbajul este atins de rutină
să ne refugiem
în limanul unei îmbrăţişări

gura este impură incertă indusă
mâinile ne apropie
într-o silenţioasă senzualitate


Dezordinea din poeme


Ne-am născut într-o noapte geamănă
privegheaţi de dezordinea din poeme
şi în aceeaşi umbră ne-au fixat amprenta
inorogii

ne-am născut într-un anotimp
încriptat de paianjeni

ziua ne extaziam cuminţi dinaintea
furnicilor
seara
sub tălpi de enibahar striveam
litania clavecinului rătăcit la vânătoarea
de stele


Inadvertenţe de catifea


Inorogul trăgea vagonetul cu farduri
către hăul propriei biografii

poetul îi va recupera umbra
din bolgiile inadvertenţelor de catifea

(nici o toamnă nu seamănă cu alta
nici o iarnă nu seamănă cu un înger
de zahăr candel)

din caverna răbdării arheologii de mâine
vor aduna scheletul acestei emoţii
fără identitate


Nici un ghepard


Năuci de dragoste sub bolţi cârpite
ne-nchipuim în dantelat castel
armoarii străjuiesc intrarea
îngeri patinează într-un cercel

în poemele croite din pajişti de margarete
nici un ghepard nu ne pândeşte înfometat

tâlcul acestui text apocrif
hoinăreşte de mână cu Saint-John Perse


Rătăciţi în vedenii


Anotimpurile sunt disecate pe rând
la institutul de cercetări metafizice

(mâna îngândurată a ploii
Sfidează legile Desenatorului de umbre)

rătăciţi în vedenii
rupem cu privirea himenul îndurării

numai din întâmplare viaţa şi moartea
poartă aceeaşi măsură la pantofi


Mirosul cuvintelor


Aşteptarea defrazează începutul
unei ierni incomplete

în absenţa îmbrăţişărilor oarbe
statuia mea de cărbune îşi uneşte obrazul
cu tâmpla lui inundată de hieroglife

visele bâjbâie prin încăperile
ceţoase

în răstimpul dintre alb şi negru
din mirosul cuvintelor închipui
fluturi atlanţi şi poeme


Mătăsuri exorcizante


Bal în sala de stalagmite a liniştii
aici furtuna e o coincidenţă bizară
îmbrăcată în mătăsuri exorcizante

în oglinzi versul meu dansează singur
doar gâtul subţire păstrează
urmele colţilor unui partener indecis

(identitatea cuvintelor e o pradă uşoară
pentru zeii de gumilastic)

dans solitar prin paginile de abur
ale unei cărţi amânate


RUGÃCIUNE


Nu-mi număra, Doamne, durerile!
tot ce se numără moare

din sângeria mirare
îndoită cu apă neîncepută, tămăduitoare
dă-mi câte trei picături
după fiece zi fără soare

altoieşte-mi întrebările cu prejudecăţi
şi ridică împrejurul inimii mele
ziduri cenuşii de cetăţi

fă din tăcerile mele oşti înzăuate
şi găteşte-mi spaimele cu ii înflorate

seamănă-mă, seceră-mă, Doamne,
mă fărâmă între două pietre de moară
frământă-mă, dospeşte-mă şi mă coace
împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine

nu-mi număra durerile, Doamne!
numără-mă pe mine!

Iarba manuscriselor

SENTIMENTE DE IOD


Hialine emoţii


Făptură de ierburi şi cuvinte istovite
sunt torcătoarea de la marginea visului

dragostea e doar una dintre cătuşele
timpului/ abstractul e măcinat
de hialine emoţii

doar una dintre cătuşe
doar unul dintre chipuri/ poemul
e un cerc tatuat pe umărul lunii

amestec iubirea cu poezia
universul e înnodat la ambele
capete


Simplu poem


Aş scrie un poem pentru tine
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
şi iubirea mea aşteaptă să-i dau chip
de hârtie

îmi fac griji pentru semiotică poetică
şi altele asemenea versul e o ancoră
aruncată în mlaştini
nici un cuvânt nu e îndeajuns de simplu
tu rătăceşti pe mări inventate
eu sunt izvorul pe care nu-l vezi


O algă


Deodată sunt o algă cu migrene amare
plictisită de flirtul cu translucidul
îmi masez tâmplele
şoptind un descântec

deodată sunt o algă şi marea
(pe care n-am văzut-o niciodată)
e atât de aproape încât
îi simt gustul pe limbă

o fereastră deschisă
spre misterele sării

sunt o algă şi nisipul
se usucă pe sâni


Timp invadat de molii


A ta e muzica din sufletu-mi sălbăticit
ale tale florile acestea de linişte

auzul învie amintiri imperfecte
asupra minţii vin demonstranţi
cu surâsuri grave în mâini

bolgie a timpului invadat
de molii
o melodie prea bogată în pauze
un poem din care virgule se revarsă


* * *


Umbre gotice se strecoară în cuvânt
şi îl macină
pe dinăuntru

sânii mei de duminică
abia acoperiţi cu un voal de nevroze
tânjesc după binecuvântarea
păcatului


Sâmburii incertitudinii


Spărgeam sâmburi incertitudinii
şi găseam
doar un vierme ghiftuit
cu iubirile mele

muşcam mărul şi pulpa lui
era putredă
copacul cu rădăcinile înfipte
în tabla de şah era plin cu scorburi
unde se adăposteau nebuni fără glas

orgiile regilor şi noaptea
înghiţită de pionii
cereşti


Ochiul hipnotic


Suntem braţele aceluiaşi compas
tu
bine înfipt în ochiul hipnotic
plănuieşti o deturnare de lieduri
(lipită de coaja oului urechea
ascultă desăvârşirea muzicilor viitoare)

eu sculptez un cerc vulnerabil
metafora universului


Făină lunară


În vocile noastre au găsit adăpost gărgăriţe
şi molii dansează pe cerul gurii tale
(cuvintele sunt ninsoare de făină lunară
peste oglinda unui fonem de argint)

stăm tolăniţi pe o peluză de camfor
şi răvăşim răvaşe trimise de zei
molii şi gărgăriţe ne desfrunzesc sentimentele
şi-n cleme le fixează cu atenţie umbra


Diptic


Poeme în cumpănă
alunecăm printre false secunde
sub fereastră un nuc
împarte sentimente de iod
corbi le adună grăbiţi
(fac speculă sau îşi deschid cont niciunde)
întâmplarea aceasta pe firul vieţii
e încă un nod

(poeme în cumpănă)
se-ntorc centaurii în lună
în oraş visătorul le-a înălţat
un cenotaf de crisolit
umbre albastre
ne înfige toamna în carne
când cerul cu privirea să-l sprijinim
am obosit


Un molid inventat


Iubitul meu e un butafor
înveştmântat în obsesii
el vrea să lege chaosul
cu un fir de mătase

cu o incertă trufie inventează
o filosofie a cetinii
şi a răşinii
el însuşi e un molid inventat

pe crengi poposesc păsări şi paradoxuri
păduri de senzaţii urmăresc
documentarul unei demiurgii întâmplătoare

iubitul meu e un molid inventat
(în mine încolţesc seminţele chaosului)


Lanuri de canabis


Mângâiai timpul altei femei
sub geană erau distilate eresuri subtile
se unduiau lanuri de canabis în cuvinte

iubirile tale sunt feude închise
aziluri pentru sburători excentrici
în aer se împrăştie zvon de ruine

(cerul se sprijină pe vârful unui brad subţire
într-un poem viitor
lumina ne va cădea la picioare)

astăzi sunt tristă te-am visat
unghia ta sfâşia noaptea altei femei


Umbre pe inima lui


El îşi rănise palmele de hialit
mângâind
îndoiala din aripa păsării încă nededate
la zbor

iarna se strecura prin trupu-i
de marnă arsă
vârfurile cuvintelor au îngheţat/ virgula
avea ţurţuri lungi şi lăsa
umbre pe inima lui de mătasă


Un vis uzat


O bifurcare de noime/ garsoniera mea
e un punct de control într-o intersecţie
a capriciilor

un vis uzat e atent la viteza
cu care trec limuzine conduse de profeţi
mincinoşi

tu şi angoasele
aveţi ceva în comun:
v-aţi caligrafiat semnăturile
pe coperta falsei mele biografii


Aer obosit


Nu deosebeşti lacrimile întunericului
de sudoarea de înger
viaţa e o paradă de fluturi
o paradă de fluturi şi insectare

aerul a obosit în preajma ta
mirosurile
bine împăturite
aşteaptă în dulaputi primăvara

te-ai închis
într-un zar măsluit


Dincolo de fereastra duminicii


Admirăm sfinţii de ploaie
dansul lor
dincolo de fereastra duminicii

o taină în care ne-am iniţiat
pe jumătate

sfinţii aleargă/ nuzi
prin paginile acestui manuscris
duplicitar
îl răsfoim cu teama că îi vom ajunge
din urmă


Descântec de pete din soare


A înflorit utopia în arcada
celui de al treilea ochi/ petalele sunt
uriaşe oglinzi prin care dansează fauni de sare
ţestoase mă descântă
de pete din soare

(au înflorit şi pianele şi răbdarea
fotoliilor din sala de concert
umbra de sidef a mezzosopranei
e prima literă într-un nou alfabet)

a înlforit utopia fauni dansează
ţestoase nă descântă de deochi
eu desprăfuiesc sintagme şi cearcăne timpul
bine e zăvorât
într-un ochi


Retragere în temelii


Ah! cu câtă tandreţe înveleşte lumina
ruinele templului doric
nimfe amare rătăcesc prin secunde

e atâta soare în dimineaţa concilierii
câtă negură în amiaza
braţelor secerate

ah! ce tandru aşterne lumina
pat metaforei deflorate

templul se retrage în temelii
ierburile în rădăcini
poemele în emoţia unui prinţ diletant


Doamnele Bovary


Între nesiguranţă şi patimi oscilează
cele o sută de doamne răvăşite
de ochi străini ce le-au zgâriat cu angoase
caligrafiile de catifea şi cenuşă

tăcerea le alintă poala rochiei/ noaptea
nu e decât cercelul legănat în urechi
doamnele Bovary sunt poemele mele
care trec strada umăr la umăr
cincizeci de perechi


Oul păsării Tau


O semiotică a simplităţii
(muzici înoată
în secreţiile universului)

oricât de inocente cuvintele
nu sunt mai pure decât pasărea neîntrupată
din lăuntrul Eului

poetul e o închipuire de fluvii

oul păsării Tau
e cea mai tandră dintre iluzii


* * *


Dar mai ales la echinox
mi se arată moartea purtând mască
de cupidon

scribii de fum votează
pentru iniţiere

sunt mai bătrână de la un an
la altul
moartea e tot mai tânără
curând va fi un prunc
abia gângurind


Strigăte îmbrăţişate


Universul e mai pustiu
strigătele îmbrăţişate
şi-au găsit adăpost într-o scoică de aer

(această arcă a incertitudinii
are la cârmă un înger de piatră)

cred din ce în ce mai puţin
potopul
va porni într-o zi din palma mea
temătoare



IARBA MANUSCRISELOR



* * *


Dincolo de graniţa celor zece degete
am înjghebat o închisoare
pentru toate trenurile
ce le-am pierdut

îmi scriu poemele
cu limba pe cerul gurii
şi le înghit apoi
unul câte unul
în delirul meu poemofagic


Mimul ascet


Rădăcina cuvintelor
uneori
florile unei fraze
îndelung studiate

iată-l pe îngerul meu
mimul ascet


Numai sunetul


Dincolo de cele trei puncte
poemele nu mai au nume
şi cuta dintre sprâncene
e doar o crestătură
pe răboj

între galopul unui cal
şi grave acorduri de orgă
numai sunetul ne leagă
cum pe Ulise mateloţii


* * *


Dintr-o eroare genetică
creierul meu e împâslit
cu metafore

înarmaţi cu
foarfeci ac şi aţă
îngerii croiau şoşoni
pentru poeme


Tablou fără peşti


Praf
huse albe
aer stătut
şi un acvariu
în care nimeni nu are
umbră


Cu aripa-nvinsă


Stihuri încărunţesc vârful peniţei
şi falia noastră de timp
se gârboveşte a întrebare

singur poetul ne cutreieră/ travestit
în înger cu aripa-nvinsă-n duel
de briciul cuvintelor


Poemul! acest înger


Stratificam transpiraţiile
arheologilor de umbre/ istoria
se rostogolea obosită în iarba
manuscriselor

poemul! acest înger înfometat


* * *


Lângă uşorii lumii poeţii
îşi spală vieţile de cuvinte
(registrul de intrare
menţionează doar pauzele
blancul virgula cele trei puncte)

în curgerea erelor
naşterea şi ne-naşterea
au clipa dinainte fixată

singur nisipul clepsidrei
e atemporal



ACEST RÃU DE IUBIRE



O mască de vânt


Natura are ochi de om sărac

credem că ne refugiem
căţărându-ne precum viţa-de-vie
pe propria suferinţă

o! umilinţă a fumului


Acest rău de iubire


Dăruit cu greţurile
răului de dragoste
cel ce ştie să danseze
acest ritm această ordine a Cuvântului

cantonat în exteriorul lumilor
prea livreşti
să se ferească a face un pas
dincolo de virgulele înfipte
în abruptele maluri

acest rău de iubire
crescut ca un perete de sticlă
până acolo de unde vine Lumina

şi ritmul hrănit din blidele spaimei!

dăruit
cel ce ştie să danseze


Vocea visătorului petrecut
în memoria poetului Gheorghe Tomozei


Marmura din care se întrupează statuile
dale ascund în ele umbletul

vocea visătorului petrecut
rămâne vie în auz
şi moare
doar întâlnindu-se cu ea însăşi

cuvântul drenează secunda


Mai uşor decât aripa


Cuvântul trebuie să moară discret
ca şi un gest suspendat

supravieţuieşte doar omul-unghi
puţin învins puţin învingător
el pecetluieşte pauzele cu urma obiectelor
pe care le-a cedat
el este în vid tot atât de discret
ca şi tangajul său

cuvântul ar trebui să se îmbrace
cu acel regret infinit
mai neauzit decât tresărirea fiarei în somn
el trebuie să îşi găsească mai uşor drumul prin aer
decât aripa

cuvântul trăieşte în patima noastră ascunsă
iar cântecul lui de iubire
e o iluzie dată în pârg


Semne


Pardoseala de cuvinte a toamnei
ziduri înălţate din fosforescente semne
de dialog

luna – atât de subţire!
şi nici o bandă magnetică să înregistreze
trădarea


Plonjare în lumină


Arborii!
arborii plonjând în lumină
până acolo unde privirea se teme
să ajungă

timpul care nu naşte suficiente
secunde
imaginile care se voalează
şi această moarte care nu este moarte
ci doar o rătăcire prin simţuri


Strigătul trădării


Visteria temerilor noastre/ închisoare
de alabastru

pământul dansând ca o pendulă
şi amintirea secundei ruptă
de propria năruire

eu sunt strigătul trădării
în abis Dumnezeu mă aruncă
tandră devoţiune

iertarea e peştera unde dragostea
ne închide fantasmele

moartea nu e totuna cu refrenul
unui poem interzis


Albastre cochilii


Te-ai închis într-o cetate
de cochilii albastre
tu nu ştii nimic despre dragostea mea

nici despre sexul meu tandru
nici despre înţepătorul parfum


Ultimul desemn


O! dragostea în care demult nu m-am refugiat
omul meu de frunze şi de verbe moarte

insaţiabilă angoasă a cărnii
ce visează să se împreune
la adăpostul ruinelor

(pântecul rezistând presiunii confuze)

o! dragostea mea
patul acoperit cu linţolii
nu e semn de fidelitate

o! suferinţa ultimului desemn


ARMISTIŢIU ÎNTRE CUVINTE

Între stâlpii de fum
pântecul luminii/ înşelăciune
dulce rană a speranţelor încărcate
cu bozii

armistiţiu între cuvinte va fi
naşterea Fiului/ armistiţiu apa aceasta
care abia ne umezeşte picioarele
unindu-ne şi despărţindu-ne tandru

iarna o să ne înlocuiască trupul
în hainele obosite
iarna o să ne înlocuiască trupul dar
cu mintea noastră va răsturna semne şi sensuri
armistiţiu între cuvinte va fi

naşterea Fiului! armistiţiu va fi
foamea şi întunericul şi păcatul

Corabie spre Magonia

Motto:
“Am văzut şi am auzit mulţi oameni destul de nebuni şi de nesănătoşi pentru a crede şi a declara că există o anumită regiune numită Magonia...”
(Saint Agobard / “De Grandine et Tonitruis”)



Călător spre Magonia / Celuilalt
cu nouă lacăte îi sunt zăvorâte
pleoapele
în dosul cărora toamna cea roditoare
e împrizonierată

şapte sute şaptezeci şi şapte de aripi
bat toate odată
în cer nu sunt semafoare
nu întâlneşti poliţişti
chiar sfântului celor răpiţi – Agobard –
greu îi e să ajungă
corabia iute a magilor

toamna continuă să rodească
în lăuntrul ochilor de aer
nici un fruct nu lipseşte
şi cronicarii cei mai cusurgii îţi vor spune
“toate sunt la locul lor!”
toamna le rodeşte pe fiecare în parte
meticulos
cum în cernoziomul ochilor mei